Conecteaza-te cu noi

Actual

Sute de kg de peşte și plase de pescuit, confiscate de polițiștii de frontieră

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au confiscat, în urma unor acțiuni desfășurate pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol în zona de competență, 355 kg de pește, 1355 metri plase de pescuit, o ambarcațiune cu motor și un autoturism.

În data de 10.04.2020, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Cernavodă, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pe Dunăre, la km flv. 248, o ambarcațiune pescărească, în care se aflau doi cetățeni români, în vârstă de 47 de ani, respectiv 55 de ani, care desfășurau activități de pescuit comercial în perioada de prohibiție.

În urma controlului efectuat, polițiștii de frontieră au descoperit în ambarcațiune două plase de pescuit în care se aflau 21 bucăți pește, din speciile scrumbie și plătică.

Peștele, în stare vie, a fost redat mediului natural, ambarcațiunea cu motor și plasele de pescuit au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pescuit comercial în perioada de prohibiție.

Advertisement

În cursul aceleiaşi zile, poliștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța – Punctul de Trecere a Frontierei Midia, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona localității Sinoe, au efectuat semnalele regulamentare de oprire a unui autoturism, înmatriculat în România. Persoana de la volan nu a oprit, continuându-și deplasarea, până în curtea unui imobil unde a abandonat autovehiculul și a fugit.

La fața locului a fost identificată o persoană de sex feminin care a declarat că nu cunoaște autoturismul și nici proprietarul sau conducătorul acestuia.

Autovehiculul a fost dus la sediul P.P.F. Midia în vederea continuării cercetărilor, unde, în urma controlului efectuat, polițiștii de frontieră au descoperit, 10 saci din rafie ce conțineau plase de pescuit în care se afla cantitatea de 180 kg peşte, din specia caras, în stare proaspătă.

Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar în cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuitul prin orice metode al reproducătorilor, în perioada de prohibiție, și distrugerea icrelor embrionate de pește în zonele de reproducere naturală și producerea, importul, comercializarea, deţinerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial.

În data de 11.04.2020, poliţiștii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța – Punctul de Trecere a Frontierei Midia, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, la intersecția DN 22 cu DC 86, un autoturism, în care se aflau doi cetățeni români, în vârstă de 39, respectiv 43 de ani, domiciliați pe raza judeţului Constanța.

Advertisement

În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, polițiștii de frontieră au descoperit, în portbagaj, cantitatea de 175 kg peşte, din specia caras, în stare proaspătă, pentru care persoanele în cauză nu deţineau documente legale.

Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar în cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinerea și transportul fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions