Conecteaza-te cu noi

Actual

Sute de kg de pește și plase de pescuit, confiscate de poliţiştii de frontieră

Published

on

Poliţiştii de frontieră au descoperit un cetăţean român care transporta, cu un autoturism, fără a deține permis de conducere, cantitatea de aproximativ 900 kilograme peşte, fără documente legale precum și unelte de pescuit în lungime de 900 metri.

În data de 15.07.2019, poliţiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Tulcea, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza localității Enisala, au oprit pentru control un autovehicul înmatriculat în România condus de cetățeanul român R.L. în vârstă de 48 de ani, domiciliat pe raza județului Tulcea.

În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că persoana în cauză nu posedă permis valabil pentru a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, în urma controlului efectuat asupra autoturismului, polițiștii de frontieră au descoperit cantitatea de 880 kilograme peşte, din specia fitofag, în stare proaspătă, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale şi unelte de pescuit de tip avă în lungime totală de 900 metri.

Întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar plasele au fost ridicate în vederea confiscării.

Advertisement

”În cauză, poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „deţinere, transport sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi a altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori a produselor din peşte”, „producerea, importul, comercializarea, deținerea sau folosirea la pescuit de către persoanele neautorizate a năvoadelor, voloacelor, prostovoalelor, vârșelor, vintirelor, precum și a altor tipuri de unelte de pescuit comercial” şi “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.”, precizează Compartimentul Purtător de cuvânt.

 

 

 

 

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions