Conecteaza-te cu noi

Actual

Sute de persoane, asistate medical în punctele de prim ajutor de pe litoral

Published

on

Pentru prevenirea situațiilor de urgență, consolidarea climatului de securitate a cetățenilor care tranzitează stațiunile litoralului românesc și optimizarea acțiunilor de răspuns, Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a dispus o serie de măsuri care să asigure gestionarea eficientă a diverselor tipuri de risc, în concordanță cu prevederile concepției de acțiune aprobată la nivelul Ministerului Administrației și Internelor. Acestea vizează acoperirea palierelor preventiv şi de intervenţie, prin suplimentarea personalului și tehnicii existentă la nivelul județului Constanţa, cu efective și mijloace specifice din mai multe județe ale țării care să optimizeze misiunile pompierilor salvatorilor.

În zonele unde au fost înregistrate în ultimii 5 ani cele mai multe situații de urgență, sunt instalate puncte de prim-ajutor. Acestea se găsesc pe întreaga durată a sezonului estival pe plajele din Corbu, Năvodari, Mamaia, Eforie Nord, Costinești, Saturn şi Vama Veche și sunt deservite, în fiecare zi, de trei paramedici. Punctele de prim ajutor sunt dotate cu toate echipamentele necesare acordării primului-ajutorul medical calificat: defibrilatoare semi-automate, materiale sanitare și tărgi. Programul de funcționare al corturilor este între orele 8-20. Lângă acestea sunt staționate și senilatele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, destinate să asigure deplasarea rapidă către zone mai îndepărtate a paramedicilor sau transportul victimelor către aceste puncte sau echipajele ambulanțelor.

În prima lună de la operaționalizarea punctelor de prim-ajutor ale pompierilor, au fost desfășurate misiuni, în urma cărora peste 350 de persoane, aflate în dificultate, au fost asistate medical.  Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în staţiunea Saturn, unde au fost asistate medical 103 de persoane, urmate de Eforie – 63 persoane, Costineşti – 61 persoane , Vama Veche– 61 persoane, Mamaia – 41 persoane, Năvodari – 19 persoane şi Corbu – 6 cazuri.

Salvatorii care au  încadrat echipajele cu șenilate au desfășurat 23 de misiuni pentru transportul persoanelor cu diferite afecțiuni medicale în punctele de prim ajutor de pe plaje sau la ambulanțe, în vederea preluării către unitățile spitalicești.

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions