Conecteaza-te cu noi

Actual

Sute de trenuri au fost verificate de polițiști! Au dat amenzi cu nemiluita!

Published

on

Polițiștii de la transporturi au aplicat peste 260 de sancţiuni contravenţionale și au constatat 16 infracţiuni, în urma unei acțiuni pentru siguranța călătorilor, desfășurată pe parcursul unei zile, pe magistrale de cale ferată. La data de 15 noiembrie a.c., poliţiştii Secţiilor Regionale de Poliţie Transporturi au acţionat pe principalele magistrale de cale ferată şi secţiile de cale ferată adiacente, în trenurile de călători şi în staţiile de cale ferată din țară. Au fost patrulate 328 de stații de cale ferată și 391 trenuri de persoane, pentru prevenirea faptelor antisociale şi depistarea celor care prin comportamentul lor pun în pericol siguranța călătorilor. Au fost depistați 834 de călători frauduloși, valoarea taxelor și suprataxelor aplicate fiind de aproape 10.600 de lei.  Polițiștii au identificat 20 cerșetori, 10 minori lipsiți de supraveghere, două persoane cu probleme psihice și 8 vânzători ambulanți neautorizați. În urma neregulilor constate, au fost aplicate 267 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 162 la Legea nr. 61/1991, 9 la Legea 12/1990 și 47 la H.G. nr. 203/1994, în valoarea totală de 160.900 de lei. De asemenea, polițiștii au constatat 16 infracţiuni, dintre care două de natură judiciară, 8 economice şi 6 de altă natură, fiind prinse în flagrant delict 9 persoane bănuite de comiterea de infracțiuni.  Un exemplu concret vizează un impiegat de mișcare din Constanța. Polițiștii Postului de Poliţie TF Palas – Biroul Transporturi Constanța au depistat un impiegat de mişcare, de 47 ani, în staţia CF Constanţa Mărfuri, care, la o trecere la nivel cu calea ferată din Constanţa, nu ar fi acţionat bariera, pentru a bloca circulația unor garnituri de tren, fapt ce a pus în pericol siguranţa circulaţiei şi a persoanelor. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracţiunii de neîndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau îndeplinirea lor defectuoasă. (Foto: Arhivă)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions