Un bărbat beat și fără permis de conducere a fost depistat aseară la volan, în localitatea Ciobanu din județul Constanța. Azi va fi prezentat procurorilor cu propunere de arestare preventivă.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 6 decembrie a.c., polițiștii Poliției orașului Hârșova, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 27 de ani.
Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Aseară, în jurul orei 19.15, bărbatul a condus un autoturism pe strada Eroilor din comuna Ciobanu. Polițiștii i-au efectuat semnal regulamentar de oprire. În momentul opririi, conducătorul auto a coborât din autoturism și a încercat să se sustragă.
Polițiștii l-au somat, iar bărbatul s-a supus somațiilor. În continuare, s-a procedat la legitimarea și identificarea acestuia.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, s-a constatat că autoturismul nu are asigurarea de răspundere civilă obligatorie valabilă, iar certificatul de înmatriculare a fost retras.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Astăzi, 7 decembrie a.c., bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța. El va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârșova, cu propunere legală.
Foto: Ilustrativ