Conecteaza-te cu noi

Administratie

Taxa de 50 de lei/an pentru spații verzi este NELEGALĂ. Avocata Silvia Uscov vine cu explicații

Published

on

Propunerea administrației Chițac de a introduce o taxă pentru întreținerea spațiilor verzi a aprins spiritele Constanța. Revolta cetățenilor este greu de descris în cuvinte, mulți considerând că ceea ce face Primăria Constanța nu este decât o jecmănire a unei populații și așa împovărată de creșteri de prețuri galopante.

Dincolo de oportunitatea instituirii unei astfel de taxe, se pune problema și de legalitate. În acest sens, avocata Silvia Uscov, cea care s-a ocupat de dosarul cu taxa de liniște din Constanța, care a fost anulată de instanță în urmă cu câțiva ani, a oferit pentru Ordinea.ro serie de explicații privind nelegalitatea acestei taxei de 50 de lei/persoană pentru spațiu verde.

Avocata Silvia Uscov spune că, potrivit legislației în vigoare, instituirea de taxe speciale se putea realiza de către Consiliul Local, însă cu îndeplinirea următoarelor condiții:

  1. să se înfiinţeze un serviciu public local nou, pentru a cărui funcţionare se instituie taxa specială;
  2. serviciul public nou înfiinţat să fie creat în interesul persoanelor fizice şi juridice, care beneficiază de serviciul public local;
  3. taxa să corespundă prestării unui serviciu public de către autoritatea publică;
  4. taxa specială să se încaseze numai de la persoanele fizice şi juridice care beneficiază de serviciile publice respective;
  5. taxele speciale să fie utilizate numai în scopurile pentru care au fost înfiinţate, adică pentru acoperirea cheltuielilor efectuate pentru înfiinţarea serviciilor publice de interes local şi pentru finanţarea cheltuielilor de întreţinere şi funcţionare a acestor servicii.

În cazul noii taxe de amenajare și întreținere spații verzi mai multe dintre condiții nu sunt îndeplinite, afirmă Silvia Uscov.

„Consiliul Local nu a înființat un serviciu public nou, pentru a căror înființare şi funcţionare să fie necesară perceperea unei taxe speciale. Acest serviciu public a fost creat anterior instituirii taxei speciale (Serviciul Gestionare Spații Verzi), ca o obligație față de prevederile Legii nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor (art. 19 și urm.), care menționa înființarea Registrului Spațiilor Verzi.

Advertisement

În spiritul legii, plata taxei speciale ar trebui să reprezinte o contraprestaţie a contribuabilului în schimbul unui serviciu public care i se prestează lui însuşi (art. 2 pct. 55 Legea 273/2006: ”taxă – suma plătită de o persoană fizică sau juridică, de regulă, pentru serviciile prestate acesteia de către un operator economic, o instituţie publică ori un serviciu public”), dar, raportat la situația concretă, cetățenilor persoane fizice care domiciliază pe raza municipiului Constanța li se impune de fapt un veritabil impozit definit de Legea 273/2006 ca fiind ”prelevarea obligatorie, fără contraprestaţie imediată, directă şi nerambursabilă, pentru satisfacerea necesităţilor de interes general” (art. 2 pct. 37).

Este nelegală obligarea numai a unei categorii de persoane la plata taxei speciale de amenajare și întreținere spații verzi, respectiv cetățenii persoane fizice care domiciliază pe raza municipiului Constanța, nu și persoane fizice rezidente, de ex., fiind vorba despre o zonă publică. De altfel, raportarea nu ar trebui să se facă pe criteriul domiciliului, ci pe criteriul celui care beneficiază efectiv de acel serviciu public.“, afirmă avocata.

Ea spune că, nu în ultimul rând, trebuie verificat dacă Consiliul Local a făcut dovada creării unui fond special în care se colectează această taxă, destinat finanţării serviciului public prestat şi modul în care este finanţat acel serviciu public.

„Această problemă a nelegalității taxelor cu destinație specială adoptate la nivelul municipiului Constanța nu este nouă. În 2015 și 2016 a mai fost anulată o altă taxă pentru aceleași motive de nelegalitate, respectiv celebra „taxă de liniște”, pentru care am asigurat reprezentarea în instanță a Asociației Constanța Ia Atitudine. O să prezint și un scurt extras din sentința civilă prin care a fost anulată „taxa de liniște” în anul 2015:

„Astfel, conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române, impozitul este definit ca plata obligatorie, stabilită prin lege, pe care cetăţenii, întreprinderile, etc. o varsă din venitul lor în bugetul statului, în conformitate cu anumite norme de impunere, iar taxa este suma de bani care se plăteşte unei instituţii în schimbul unor servicii prestate sau al anumitor drepturi.

Advertisement

După cum este menţionat expres în actul atacat, este vorba despre o taxă, mai exact despre o sumă de bani plătită în schimbul prestării unui serviciu, iar o persoană fizică sau juridică nu poate beneficia de un serviciu împotriva propriei sale voinţe. În concret, taxa de linişte nu îndeplineşte condiţiile principale de a fi utilă celor cărora li se adresează; serviciul să fie prestat în concret, să nu se suprapună cu alte servicii, prestate de alte instituţii, pentru care sunt instituite alte obligaţii de plată.”

O ultimă mențiune pe care aș dori să o fac este că, atâta timp cât actul administrativ cu caracter normativ, respectiv Cap. VII din Anexa 6 a Hotărârii de Consiliu Local, nu este revocat de către Consiliu Local sau anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, taxa este datorată de către contribuabili.“, notează avocata Silvia Uscov.

O reacție legată de acest caz a avut-o și avocatul Alexandru Bajdechi, cel care a fost primul președinte al Asociației Elevilor din Constanța.

„În principiu, nu sunt împotriva creșterii taxelor/impozitelor atunci ele sunt justificate și respectă principiul echitații. Însă, această “taxă” mi se pare complet nejustificată. Am pus ghilimele pentru ca nu înțeleg echivalenta între calitatea de contribuabil (persoană domiciliata în mun. Constanța) și calitate de beneficiar al serviciului public (care serviciu?!). Sigur, aceasta inițiativă ascunde de fapt o lașitate, aceea de a creste impozitul pe clădirile rezidențiale. Dacă vrem sa aducem bani la buget, hai sa procedam corect și sa nu ne ascundem după taxe inventate.“, a scris Bajdechi pe Facebook.

Amintim că Primăria Constanța a publicat proiectul hotărâre privind stabilirea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2022. Potrivit proiecției, administrația Chițac va introducere o taxă nouă. Este vorba de TAXA PENTRU ÎNTREȚINEREA SPAȚIILOR VERZI. Valoarea acesteia se ridică la 50/an și va fi plătită de fiecare cetățean al Constanței. Conducerea Primăriei motivează introducerea acestei taxe de amenajare și întreținere a spațiilor verzi ca reacție la degradarea

Advertisement

spațiilor publice, fiind și un instrument fiscal menit să contrabalanseze efectele negative asociate cadrului urban construit și de atingere a standardului european de 26 mp de spațiu verde pentru fiecare locuitor al municipiului Constanța, spune Primăria.

Autoritatea locală punctează că taxa este anuală și se plătește până la data de 31 martie 2022 inclusiv.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions