Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Actual

Taximetriștii constănțeni, la control! Au fost aplicate zeci de sancțiuni

Published

on

Primăria Constanța informează că polițiștii locali cu atribuții în domeniul circulației pe drumurile publice din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța au executat în perioada 12.10.2020 – 18.10.2020 acțiuni tematice pe linia depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale referitoare la transportul de persoane în regim de taxi și în regim de închiriere. Iar neregulile nu au întârziat să apară: de la lipsa ecusonului, înscrisuri neconforme sau lipsa listei de prețuri până la oprirea neregulamentară. S-au aplicat 52 de sancțiuni în conformitate cu prevederile Legii Nr 38 /2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere și ale H.C.L.M nr.464/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere. Valoarea totală a amenzilor a fost de 24.930 de lei, arată sursa citată.

„Menționăm faptul că astfel de acțiuni se desfășoară în mod periodic, în scopul prevenirii și combaterii încălcării normelor legale în vigoare. Dar și clienții pot evita incidentele neplăcute dacă respectă câteva sfaturi elementare. În primul rând, trebuie să aleagă doar mașinile inscripționate corespunzător, să verifice prețurile afișate pe portiere și dacă șoferul nu pornește aparatul de taxat din propria inițiativă, să îi ceară acest lucru.

Orice problemă întâmpinată poate fi semnalată la Direcția Generală Poliția Locală, la numărul de telefon 0241.484.205. Pentru utilizatorii aplicației WhatsApp numărul de contact este 0799.606.142.“, se arată într-un comunicat al Primăriei.

Advertisement
palaz

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions