Advertisement
Categories: Administratie

Teatrul de vară din Techirghiol, modernizat cu bani de la Uniunea Europeană. Vezi cât vor costa lucrările

Iulian Constantin Soceanu, primarul orașului Techirghiol, informează că a fost lansat proiectul “Modernizare și extindere Teatrul de Vară și reabilitare trotuare din zona adiacentă”.

Lucrările au fonduri de la Uniunea Europeană și doar 2% din valoarea lor reprezintă contribuția administrației locale din Techirghiol. Conform documentului care stă la baza execuției lucrărilor, acestea constau în extinderea capacității de vizionare la 612 locuri pentru spectatori, față de cele 490 existente, modernizarea clădirii, precum și echiparea și dotarea clădirii. De asemenea, potrivit primarului Soceanu, o altă componentă a proiectului o reprezintă reabilitarea zonei pietonale adiacente Teatrului de Vară “Jean Constantin” din Techirghiol, prin îmbunătățirea traseelor pietonale și a condițiilor de deplasare nemotorizate. În total, lucrările vor ajunge să coste aproape 8 milioane de lei.

“Astazi (ieri, 18 iunie 2019 – n.r.) a avut loc la Gradina Botanica din Techirghiol, lansarea proiectului “Modernizare și extindere Teatrul de Vară și reabilitare trotuare din zona adiacentă”, proiect in valoare de aproximativ 8 milioane de lei, finantat din fonduri europene, contributia bugetului local fiind de doar 2%. Prin acest proiect va fi modernizata cladirea existenta a Teatrului de Vară „Jean Constantin” și extinderea capacității de vizionare la 612 locuri pentru spectatori, față de cele 490 existente. Vorbim despre o crestere cu 25% a numarului de locuri. De asemenea, construita o noua cladire care va avea functionalitate strict tehnica. Banii obtinuti de la Ununea Europeana vor fi folositi si pentru echiparea și dotarea Teatrului de Vară, atât din perspectiva numărului de beneficiari ai spectacolelor și actelor de cultură, cât și din perspectiva tipului de servicii culturale oferite, adăugând la spectacole de teatru și muzică, activități cultural-recreative și de promovare culturală. O alta compenenta a proiectului se refera la reabilitarea zonei pietonale adicente Teatrului de Vară „Jean Constantin”, în suprafață de 1.312 mp, pentru îmbunătățirea traseelor pietonale și a condițiilor de deplasare nemotorizate”, explică primarul Soceanu.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Mihaela Tîrpan

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Recent Posts

Șefa ANM anunță iarnă extremă în România

Climatologii avertizează că iarna 2025-2026 ar putea fi una extremă: în centrul atenției se află… Read More

4 minute ago

Peste 300 de milioane de euro din PNRR pentru păduri și diguri s-au dus pe apa sâmbetei

România a avut la dispoziție fonduri europene pentru împăduriri, dar a ratat șansa să le… Read More

32 de minute ago

O fetiță de 2 ani a căzut de la etajul 2 al unui bloc din Constanța

Astăzi, o fetiță în vârstă de 2 ani a căzut de la etaj. La fața… Read More

46 de minute ago

Liberalii constănțeni și-au stabilit candidații la alegerile parțiale din 7 decembrie pentru comunele Lumina și Dobromir

Liberalii constănțeni și-au stabilit candidații la alegerile parțiale din 7 decembrie. Pentru comuna Lumina candidat… Read More

22 de ore ago

Început de foc în luna octombrie pentru cei de la Drumuri Județene Constanța. Vezi ce intervenții au mai avut

Începutul lunii octombrie a fost unul intens pentru drumarii din județul Constanța. Din cauza Codului… Read More

22 de ore ago

Constanța. Începe Festivalul Internațional de Film de Comedie. Iată programul complet!

Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada” a organizat vineri, 31 octombrie, o conferință de presă… Read More

o zi ago