Conecteaza-te cu noi

Politica

Theodor Paleologu: “Să oprim drumul spre nicăieri. Pilonul Educației” (P)

Published

on

Educația precară este o sursă a sărăciei, corupției și infracționalității în societate, transmite Theodor Paleologu prin intermediul proiectului pe care îl propune din poziția de candidat la cea mai înaltă funcție din stat.

“Nu este vorba doar de subfinanțare, ci și de efectele negative ale unor practici precum copiatul, plagiatul, chiulul, indisciplina și corupţia, care sunt privite cu toleranță. Meritul nu mai este singurul criteriu de notare a elevilor, nici de recrutare și promovare a profesorilor. Imixtiunea politică și a intervenţiilor în promovarea profesorilor au afectat grav demnitatea acestora. Performanța în sistemul național al Educației poate crește prin menținerea ierarhizării universităților pe baza criteriilor de calitate în cercetare, iar prestigiul învăţământului superior poate fi redobândit prin anularea titlurilor de doctor care au fost rezultat al plagiatelor. Învățământul profesional este principala modalitate de reintegrare a tinerilor pe piața muncii. Școala românească produce masiv șomeri cu diplomă pentru uz intern și specialiști de vârf pentru export. Abandonul școlar, analfabetismul și accesul redus la studii superioare rămân fenomene îngrijorătoare. Legea Educaţiei Naționale a pus în ordine, din punct de vedere administrativ și al arhitecturii sistemului, învăţământul din România, fiind create condiţiile pentru ca, de acum înainte, să se acţioneze exclusiv asupra procesului educativ, fără a se perturba stabilitatea sistemului. Nu este, din păcate, un rezultat ireversibil.”, explică Theodor Paleologu.

Legea Educației Naționale trebuie aplicată riguros

Pe de altă parte, susține candidatul PMP pentru Președinția României, dezvoltarea tehnologiilor informaţiei şi comunicării, ca și apariţia reţelelor online, modifică structura relaţiilor sociale. Se profilează, astfel, o „societate civilă globală” şi, pornind de la aceasta, noi forme de socializare care pot fi sursă a creșterii coeziunii, încrederii și dezvoltării tehnologice. A sporit libertatea de expresie şi accesul neîngrădit la informaţie. Dar au apărut, astfel, şi noi ameninţări la adresa proprietăţii intelectuale, a intimităţii individului, a datelor sale personale şi a integrităţii personale. Sunt posibile atingeri ale dreptului la demnitatea umană din pricina internetului.

Desigur, Theodor Paleologu are și soluții pentru toate problemele din învățământ. Spune că se impune creșterea atractivității carierei didactice, iar acest lucru se poate face printr-o selecție justă și, mai ales, printr-o răsplată adecvată. De asemenea, liderul Partidului Mișcarea Populară explică un alt aspect drept soluție la problemele din sustemul educațional din România, respectiv refacerea invățământului profesional pentru a crea piața muncii. Iar bugetul universitățilot va ține seamă de performanță, calitate și capacitate, trei factori esențiali pentru un învățământ de calitate.

Advertisement

“Educația, formarea profesională și cercetarea sunt priorități ale politicilor publice promovate de partidul politic Mișcarea Populară. Sprijinim creșterea atractivităţii carierei didactice printr-o formare de calitate, o selecţie justă și, mai ales, o răsplată adecvată printr-un buget pe măsură. Susţinem definirea unui profil optim al elevilor la finalul fiecărui nivel de studii (cadrul de referinţă curricular). Susţinem inovaţiile pedagogice, în primul rând în formarea pe tot parcursul vieţii. Vom acţiona pentru refacerea învăţământului profesional, pentru ca piaţa muncii să orienteze proiectarea şi gestionarea sistemului de educaţie. Vrem o educaţie secundară cu o structură mai flexibilă, care să corespundă intereselor, motivaţiilor și performanţelor foarte diverse ale elevilor. Vom combate inechitatea școlară, abandonul școlar și analfabetismul, în special la sate. Vom promova standarde academice riguroase, proceduri de concurs și promovare cu evaluatori internaționali. Doar astfel vom putea integra în universități tinerii cu studii în străinătate, discriminați de solidaritatea mediocrității. Bugetul universităţilor va ține seama de performanţă, calitate și capacitate. Susţinem constituirea unui număr de universităţi de elită, pentru a putea participa cu şanse la competiţia globală a cercetării. Vom crea institute de studii avansate cu dotări, salarii și burse de nivel european, pentru a păstra în țară profesorii și cercetătorii de vârf. Respectul pentru democraţie și pentru statul de drept trebuie transmis în mod constant în timpul parcursului normativ. Sprijinim accesul cât mai liber și responsabil la resursele de date oferite de internet. Susţinem nevoia de a profita la maximum de pe urma tehnologiei informaţiei. De pildă, dezvoltarea tehnologiilor comunicării ar putea avea un impact profund asupra proceselor politice, prin creșterea gradului de informare în beneficiul cetăţeanului. Susţinem utilizarea internetului pentru resurse de învăţare și orientare școlară, dar şi ca agregator de informaţii publice relevante. E nevoie, însă, de comportament online responsabil”, completează candidatul Theodor Paleologu.

Theodor Paleologu președinte și învățământul din România peste 5 ani: “Să oprim drumul spre nicăieri”

În contextul în care candidatul PMP va fi votat președintele României, educația va avea un rol major în dezvoltarea societății. De altfel, viziunea pentru următorii 5 ani arată așa:

“Candidez cu convingerea că peste 5 ani voi trăi într-o Românie sigură, care își va apăra cetățenii, oriunde ar fi ei în lume; o Românie respectată atât în exterior — de către comunitatea internațională, cât și în interior — de către clasa politică. Îmi propun să trăiesc peste 5 ani într-o Românie a concordiei și a compromisului constructiv; o Românie care să fi pornit în sfârșit transformarea reală a educației — o Românie cu care să ne mândrim și din care să nu mai vrem să plecăm. În fine, îmi propun ca peste 5 ani să trăiesc într-o Românie meritocratică, care să premieze și să promoveze munca cinstită, inițiativa și modelele pozitive. O Românie funcțională, performantă, în pas cu vremurile și chiar un exemplu pentru alte țări din UE. La 30 de ani de la căderea odiosului regim ceaușist, candidez la cea mai înaltă funcție în Stat cu convingerea că românii merită în sfîrșit un Președinte-diplomat; un Președinte-educator; un Președinte-independent, fără contracte cu Statul și liber din punct de vedere financiar”.

Comandat de Partidul Mișcarea Populară

Executat de Asociația Puterea Civică – www.ordinea.ro

CUI mandatar financiar coordonator: 31190006

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions