Conecteaza-te cu noi

Actual

Tinerii din Constanța cer remanierea ministrului tineretului, Marius Dunca! Aflați de ce!

Published

on

 

Federația Tinerilor din Constanța a reacționat acum trei luni considerând sfidătoare menținerea lui Marius Dunca la Ministerul Tineretului și Sportului. Astăzi, Federația Tinerilor din Constanța împreună cu Asociația Elevilor din Constanța și Asociația Studenților din Constanța au cerut prim-ministrului Mihai Tudose să propună revocarea domnului Dunca. În aceste trei luni, conducerea Federației a avut mai multe întâlniri cu domnul Marius Dunca și cu alți funcționari din cadrul ministerului pentru a rezolva probleme punctuale. Din păcate, niciuna dintre problemele semnalate de către Federație nu a fost rezolvată. În concret, Legea tineretului nici acum nu este gata deoarece a primit foarte multe critici din partea ministerelor avizatoare. Mai mult, aceasta a fost trimisă la Consiliul Economic și Social pentru a fi retrasă fiindcă se trimisese o formă neavizată. Totodată, această nouă lege nu rezolvă în niciun fel problemele tinerilor și nici nu oferă măcar un cadru pentru rezolvare, fiind la fel de inutilă precum legea în vigoare (legea 350/2006). Aceasta nu respectă nici măcar Strategia de descentralizare. Dat fiind faptul că au trecut 9 luni de când a preluat funcția de ministru, acesta nu poate justifica de ce nu este până în prezent elaborat și aprobat Regulamentul pentru punerea în aplicare a Legii nr. 146/2002 privind fundațiile pentru tineret. În lipsa unui asemenea regulament, nicio fundație pentru tineret din România nu poate funcționa legal. Poate că acest lucru se dorește. Nu am văzut concretizată nici o măsură din programul de guvernare cu privire la tineri (nu s-au înființat centre comunitare pentru tineret, nu s-au făcut demersuri în privința politicii locuirii pentru tineri, etc.). De exemplu, în Constanța nu există niciun centru de orientare și consiliere, conform Legii 333/2006, deși este obligatoriu ca în fiecare județ să existe un astfel de centru în subordinea MTS/DJST. Pentru aceste motive, apreciem că funcția de ministru al tineretului și sportului depășește competențele politice și manageriale ale domnului Marius Dunca, de aceea Federația Tinerilor din Constanța împreună cu Asociația Elevilor din Constanța și Asociația Studenților din Constanța au solicitat azi remanierea ministrului Marius Dunca.
“După 9 luni de exercitarea unei funcții publice ar trebui să vină și niște rezultate. Din păcate pentru tinerii din România, rezultatele nu au apărut. Este anormal să menții o persoană într-o funcție publică dacă acesta nu duce la îndeplinire Programul de guvernare. Am solicitat prim-ministrului Mihai Tudose remanierea domnului Dunca.” a declarat președintele Federației Tinerilor din Constanța, Alexandru Bajdechi.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions