Conecteaza-te cu noi

Actual

Toamna vine cu majorări de pensii și alocații. Vezi cu cât au crescut

Published

on

Începutul de toamna vine cu majorări de pensii și alocații. De azi, punctul de pensie crește cu 14%, la 1.442 de lei, iar alocațiile cu 20%, iar impactul bugetar al acestor creșteri este de 13 miliarde de lei, din care opt miliarde de lei și jumătate este impactul pentru creșterea pensiilor, iar la alocații impactul este de aproximativ patru miliarde de lei, notează digi24.ro.

„Opt miliarde de lei și jumătate este impactul pentru creșterea pensiilor, în condițiile proiecției demografice care arată că natalitatea este negativă, astfel că sistemul de pensii va fi tot mai greu de susținut pe termen lung. La alocații impactul este de aproximativ patru miliarde de lei și ceva. Dacă le adunăm, ne apropiem de 13 miliarde de lei. Ghinion, o cifră cu ghinion din perspectiva bugetului. Toate investițiile publice făcute de tot statul până acum în primele șapte luni se ridică la 13 miliarde de lei. Doar creșterea pensiilor și a alocațiilor acoperă toate investițiile făcute în primele șapte luni. Nu sunt foarte convins că aceste mecanisme în privința alocațiilor sunt cele mai eficiente pentru creșterea natalității. Alte țări, cum sunt Franța, Austria, Elveția, au preferat să majoreze alocațiile indirect, prin reducerea impozitului pe venit în funcție de numărul de copii. Deci, pe de o parte, albești economia, reduci contractele la negru și, pe lângă că aduci bani în familie pentru copii, reduci și economia subterană. Cred că alocațiile puteau fi majorate prin acest mecanism”, a explicat la Digi24 Iancu Guda.

În România sunt, potrivit ultimelor date ale Casei Naționale de Pensii, aproape 5 milioane de pensionari care primesc lunar, în medie, 1.340 de lei. Punctul de pensie crește cu 177 de lei, de la 1.265 la 1,442 de lei, iar pensia minimă garantată crește și ea cu 96 de lei, de la 704 la 800 de lei. Tot de astăzi cresc, într-o primă etapă, și alocațiile pentru copii. Majorarea de 20% pentru cei 3,6 milioane de copii înseamnă pentru bugetul statului aproape 4 miliarde de lei. Copiii cu vârsta de până la 2 ani primesc 369 de lei, ceea ce înseamnă un plus de 58 de lei, în timp ce copiii și adolescenții cu vârsta cuprinsă între 2 și 18 ani vor primi 185 de lei, adică 29 de lei în plus față de cât primesc în prezent.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions