Connect with us

Actual

Toate punctele de frontieră din Dobrogea se modernizează! Acum se lucrează la Negru Vodă!

Publicat

la

După punctul de trecere a frontierei Vama Veche, unde s-au efectuat lucrări de reparație a drumului, a venit și rândul celui de la Negru Vodă. Potrivit unui comunicat de presă, am aflat că în această perioadă se execută lucrări de întreținere și igienizare pe DN 38, între km 48 – 53+800, în zona punctului de trecere frontieră Negru Vodă. Aceste lucrări vor fi finalizate până vineri, 30 iunie 2017. Am stat de vorbă cu Marin Dima, directorul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța, care ne-a spus că și la Negru Vodă se execută cam aceleași lucrări ca și la Vama Veche. Este vorba despre lucrări de asfaltare, de vopsire a bordurilor și a marcajelor pietonale. Tot el ne-a spus vor urma lucrări și la vama Ostrov, ceea ce înseamnă că toate vămile din județul Constanța se vor moderniza. Puțin, ce-i drept!

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

Accident MORTAL între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu

Publicat

la data de

Scris de

În această seară, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN2A, km 191, între localitățile Ovidiu și Mihail Kogălniceanu. Din primele cercetări, s-a stabilit faptul că impactul s-a produs între un autoturism, condus de un bărbat, de 50 de ani, și un pieton. În urma accidentului rutier a rezultat decesul pietonului, un bărbat în vârstă de 54 de ani. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Accident în Medgidia. Un șofer a intrat cu mașina în stâlp

Publicat

la data de

Scris de

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța anunță că, în urmă cu câteva momente, s-a produs un accident rutier în Medgidia. Un șofer a intrat cu autoturismul în stâlp, pe strada Libertății. Șoferul este conștient și nu a avut nevoie de descarcerare. Vom reveni cu amănunte!

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Accident cu 5 victime între stațiunile Saturn și Neptun

Publicat

la data de

Scris de

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța anunță că, în urmă cu câteva momente, s-a produs un accident rutier între 2 autoturisme pe drumul ce leagă stațiunile Saturn și Neptun. În urma coliziunii, au fost cinci victime conștiente, care din fericire nu au fost încarcerate.

Cele 5 victime au fost transportate Spitalul din Mangalia. La fața locului au fost trimise două ambulanțe SURD și două echipaje de la Serviciul de Ambulanță Constanța.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: