Conecteaza-te cu noi
drumuri judetene

Actual

Toate spitalele județene, OBLIGATE să aibă centru de prelevare de organe

Published

on

În cursul zilei de azi, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că fiecare spital judeţean din ţară va fi obligat, începând cu data de 15 septembrie, să aibă un centru de prelevare de organe.

La Bistrița, ministrul a precizat că în ultima săptămână au existat patru cazuri de prelevare de organe în ţară, între care şi a unui cord care a ajuns la un tânăr din Germania.

”În ultima săptămână, au fost patru prelevări. A fost emoţionant pentru mine, pentru că au fost prelevări de ficat, rinichi, astea sunt uzuale, dar a fost prelevarea unui cord de la un copil de 16 ani, care, din păcate, a plecat din ţară pentru că nu am avut pacient compatibil. Spun din păcate pentru că mă gândesc la pacienţii din România, dar această inimă bate în pieptul unui tânăr de 17 ani din Germania, deci colaborarea cu Eurotransplant este din ce în ce mai puternică. De aceea, împreună cu domnul director Radu Zamfir de la Agenţia Naţională de Transplant, am luat decizia de a implementa obligativitatea existenţei unui centru de prelevare la nivelul fiecărui spital judeţean, pentru că avem terapii intensive, avem dotări la marea majoritate a spitalelor, este cazul să începem să lucrăm. Programul naţional de transplant a fost restructurat, există posibilitatea de a stimula financiar pe cei care sunt implicaţi efectiv şi este cazul să ne gândim la pacienţii care aşteaptă aceste organe”, a spus Pintea, adăugând că termenul de la care va intra în vigoare această obligativitate este 15 septembrie.

Potrivit Agerpres, Sorina Pintea a fost întrebată dacă va fi derulată şi o campanie publică de susţinere a prelevării de organe. Ea a spus că deja s-a început acest lucru şi crede că lucrurile se vor schimba odată cu existenţa unui centru de prelevare în fiecare judeţ.

”O campanie împreună cu asociaţiile de pacienţi şi cu media, noi spunem că, timid, am început, dar, în momentul în care vom da aceşti indicatori, obligativitate, atunci lucrurile cred că se vor schimba”, a mai declarat ministrul Sănătăţii.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions