Conecteaza-te cu noi

Actual

Tone de carne, lapte, peşte dar şi sute de ouă au fost confiscate

Published

on

 

 

DSVSA Constanţa realizează acţiuni de evaluare, supraveghere şi control în unităţile supuse autorizării/înregistrării sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în baza legislaţiei sanitare veterinare în vigoare prin tehnici, proceduri specifice şi recoltări de probe pentru supravegherea, prevenirea, controlul şi eradicarea bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi supravegherea şi controlul în domeniul siguranţei alimentelor.

 Acţiunile de supraveghere şi control desfăşurate de inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa în perioada 02.04.2018 – 07.04.2018, s-au materializat prin verificări la 173 obiective:

Advertisement

1 unitate produse proaspete din pescuit, 3 măcelării, 7 carmangerii, 2 pescării, 8  depozite alimentare, 3 restaurante, 3 catering, 3 unități tip fast food, 2 baruri, 1 pizzerie, 21 super/hipermarket-uri, 9 magazine alimentare, 22 laboratoare cofetărie/patiserie, 65 autoutilitare, 3 unități de fabricare pâine și specialități de panificație, 4 unități de comercializare produse congelate, 5 unități de reambalare, 4 depozite de semințe consum, 1 unitate fabricare vin din struguri, 1 unitate produse de morărit, 1 unitate fabricare apă de masă, 1 unitate fabricare produse zaharoase, 1 unitate fabricare sucuri din fructe, 1 unitate prelucrare și conservare fructe, 1 fond privat de vânătoare.

În urma controalelor s-au constatat neconformităţi cu privire la manipularea necorespunzătoare a produselor alimentare, condiții necorespunzătoare de igienă în spațiile de producție, etichetarea și depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, nedemonstrarea trasabilității produselor alimentare.

Pentru abaterile de la legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor, au fost aplicate  7 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.000 de lei.

Au fost confiscate şi retrase de la vânzare, următoarele produse alimentare: carne şi produse din carne – 6520 de kg, lapte şi produse lactate – 2988 de kg,  peşte şi produse din peşte – 1592 de kg, ouă – 237 de kg. Valoarea acestora este în cuantum de 116.016 de lei.

„Produsele confiscate au fost dirijate către unităţi de neutralizare a subproduselor de origine animală şi a produselor derivate care nu sunt destinate consumului uman şi distruse prin incinerare.”, au precizat reprezentanţii Biroului Comunicare.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions