Conecteaza-te cu noi

Actual

Trafic restricționat pe Autostrada A2 București – Constanța, în zona orașului Cernavodă

Published

on

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier este restricţionat pe sensul către litoral al autostrăzii A2 Bucureşti-Constanţa, pe benzile 1 şi 2, la kilometrul 165, în zona localităţii Cernavodă, judeţul Constanţa, din cauza unui autotren ce a rămas imobilizat pe suprafaţa de rulare (probleme tehnice). Nu sunt persoane rănite, iar traficul se desfăşoară pe banda de urgenţă. Autotrenul este semnalizat corespunzător.

Este semnalată ceaţă pe autostrăzile A2 Bucureşti-Constanţa, pe tronsonul kilometric 10 – 105 şi pe A1 Bucureşti-Piteşti, pe segmentul 11 – 49, vizibilitatea fiind de 300 de metri.

În contextul în care se circulă în condiţii de ceaţă, pentru a nu fi implicaţi în producerea de accidente rutiere, conducătorii auto sunt sfătuiţi:
– Să folosească luminile de ceaţă, precum şi sistemele de iluminare-semnalizare şi de climatizare-dezaburire, pentru a vedea şi a fi observaţi în trafic;
– Să reducă pe cât posibil viteza de deplasare;
– Să circule cu foarte mare atenţie, pentru a putea evita orice obstacol;
– Să evite pe cât posibil manevra depăşirii, iar dacă este necesar, să o realizeze numai după o asigurare temeinică;
– Să păstreze în mers o distanţă suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă;
– Să manifeste permanent o conduită preventivă la volan.

Informaţii în timp real despre restricţiile de trafic determinate de evenimente rutiere pot fi accesate pe site-ul oficial – www.politiaromana.ro – secţiunea INFOTRAFIC.

Advertisement

Foto: Ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions