Conecteaza-te cu noi

Actual

Trafic restricţionat pe strada Gării din municipiul Constanţa!

Published

on

Pentru remedierea avariei survenite la colectorul de preluare a apelor menajere de pe strada Gării, din municipiul Constanţa, astăzi, 12 mai 2017, între orele 9.00 – 21.00, se restricţionează traficul rutier pe strada Gării (prelungirea bd. Ferdinand), tronsonul cuprins între bd. 1 Decembrie 1918 şi strada Theodor Burada. Pentru efectuarea lucrărilor de reparații, zona va fi împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată Poliția Locală și Poliţia Municipală. De asemenea, a fost informată şi Regia Autonomă de Transport în Comun, care a luat măsuri pentru devierea traseelor mijloacelor de transport în comun, astfel: autobuzele care vin dinspre bd. Ferdinand şi bd. 1 Decembrie 1918 vor ocoli parcul Gării pe bd. 1 Mai, str. Prelungirea Th. Burada, str. Gării, iar cele care vin dinspre CET, Poarta 6, Km 4-5 vor avea acces pe o bandă de circulaţie, pe traseul normal. De asemenea, vehiculele care vin spre gară dinspre str. Th. Burada îşi vor continua traseul pe Prelungirea Th. Burada. ”Ne cerem scuze faţă de participanţii la trafic din zona respectivă, dar aceştia trebuie să înţeleagă că SC RAJA SA Constanţa va face tot ce este necesar pentru limitarea acestor efecte nedorite şi va încerca să finalizeze lucrările într-un timp foarte scurt, inclusiv să se aducă trama stradală la starea iniţială, astfel încât până la ora 21,00 tronsonul să poată fi redat circulaţiei în cele mai bune condiţii.”, precizează Biroul de presă.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions