Conecteaza-te cu noi

Actual

Traficul rutier pe Autostrada A2 este supravegheat de un elicopter

Published

on

Pe perioada minivacanței de 1 mai, polițiștii s-au organizat astfel încât cei care vor merge pe litoral, în staţiunile montane sau în alte zone de agrement, să fie permanent în siguranță.

Se preconizează creșterea valorilor de trafic la începutul și la sfârșitul minivacanței, întrucât majoritatea oamenilor va profita de aceste zile libere pentru a pleca în zonele de recreere.

Pentru prevenirea faptelor antisociale și intervenția la evenimente, în această perioadă, vor fi organizate 3.343 de patrule de siguranţă publică, dintre care 292 pedestre şi 3.051 auto.

Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea accidentelor rutiere, aproximativ 1.500 de poliţiştii de la rutieră, sprijiniţi de cei de la ordine publică, vor acționa pe drumurile naţionale şi autostrăzi și vor utiliza, în medie, zilnic, peste 300 de aparate radar, pentru a-i descuraja şi sancţiona pe cei care nu respectă regimul legal de viteză.

Advertisement

În zilele cu aflux mare pe căile rutiere, cu sprijinul Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, se vor desfășura misiuni de supraveghere a traficului rutier, cu un elicopter, fiind vizate, în special, Autostrada A2 și Drumul Național 1.

Structurile de poliţie transporturi vor patrula, zilnic, în 229 de trenuri de călători, în 227 de staţii şi triaje de cale ferată, în 13 aerogări şi în 21 de porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions