Conecteaza-te cu noi

Politica

Traian Băsescu atacă dur Guvernul: Joacă la ruletă România prin măsuri extrem de imprudente

Published

on

Președintele PMP, Traian Băsescu, a afirmat, sâmbătă, la Ploiești, referindu-se la recentele modificări fiscale, că actuala guvernare “joacă la ruletă România” prin măsuri “extrem de imprudente”, care lasă țara în seama “hazardului”.

“Într-adevăr este o revoluție, indiscutabil, însă o revoluție pentru care România este jucată și lăsată în seama hazardului. (…) Au făcut multe erori și cel mai grav este că joacă la ruletă România prin măsuri extrem de imprudente, cum sunt cele cu reducerea taxei pe venit de la 16% la 10%. Poate să le iasă, poate să nu le iasă, dar dacă nu le iese va fi un dezastru pentru 21 de milioane de români. Dacă le iese, nu cred că își vor asigura încă un mandat”, a spus Băsescu, în discursul susținut la conferința de alegeri a PMP Prahova.

Potrivit acestuia, nu există nicio justificare pentru schimbarea fundamentală “peste noapte” a Codului fiscal, Băsescu explicând, totodată, că măririle de pensii și salarii au fost folosite propagandistic, pentru că, în realitate, puterea de cumpărare a românilor a scăzut.

“Nu a mai rămas nimic, dacă punem și creșterea prețurilor la alimente, din toată mărirea, dar le-a folosit propagandistic — v-am mărit salariile, v-am mărit pensiile… În realitate, puterea de cumpărare a slăbit. (…) Am explicat de ce noi spunem că într-o perioadă de creștere economică nu se justifica reducerea impozitului pe venit, pentru că va alimenta în continuare inflația și ceea ce s-a câștigat prin așa-zisele măriri sau chiar reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10% în unele domenii nu se va reflecta în niciun caz în creșterea puterii de cumpărare. Este pur și simplu o scamatorie și pentru că tot au promis că vor creștere salariile cu 25% de la 1 ianuarie, ce le-a dat prin cap? Hai să punem și contribuția angajatorului pe salariul brut al salariatului și vor avea tupeul să vină să ne prostească la televizor (…), dar au uitat să ne spună în programul de guvernare că această creștere este generată de adăugarea la salariul brut al salariatului a contribuțiilor angajatorului care vor fi stopate la sursă”, a mai afirmat fostul șef al statului citat de agerpres.ro.

Advertisement

De asemenea, Traian Băsescu a criticat măsura privind split TVA, spunând că este o “crimă”, ea afectând firmele aflate în insolvență.

“Aș încheia și capitolul ‘năzdrăvăniile lui Dragnea’. Nu mai spunem de split TVA care lovește exact firmele în insolvență. (…) E aproape o crimă! Îi împingi în faliment fără să clipești tu, ca Guvern”, a mai afirmat Băsescu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions