Conecteaza-te cu noi

Politica

Traian Băsescu: “Cred că ar trebui să repunem în discuţie legalizarea prostituţiei”

Published

on

În contextul măsurilor legislative anunţate ca efect după tragedia de la Caracal, fostul preşedinte Traian Băsescu a susținut, aseară, învitat într-o emisune tv, că este momentul să fie reluată discuţia privind legalizarea prostiuţiei. Argumentele lui Băsescu țin de faptul că prin legalizarea prostituției se va diminua traficul de carne vie şi se elimină proxeneţii, oferindusu-se astfel securitate pentru femeile care decid să facă acest lucru.

“Eu aş spune, o să se supere multă lume pe mine, sunt mulţi nefericiţi, bărbaţi, care nu îşi găsesc o parteneră şi recurg la astfel de gesturi. Cred că ar trebui să repunem în discuţie legalizarea prostituţiei ca soluţie de diminuare a traficului ilegal de carne vie. Şi nu am nicio jenă să o spun, până la urmă este responsabilitatea omului politic să spună ce crede, Germania are prostituţia legalizată, pusă sub stăpânirea statului, Olanda la fel, Belgia la fel. Când statul îşi asumă sistemul de organizare a prostituţiei şi controlul asupra modului cum se face, femeile astea nu numai sunt tratate cu respectul cuvenit unui om la locul de muncă, dar sunt în siguranţă. Nu mai sunt pe mâna peştelui”, a declarat Traian Băsescu într-o emisiune la B1TV.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions