Connect with us

Politica

Traian Băsescu: “În momentul de față, conducătorul jocului politic este PSD”

Mihaela Tîrpan

Publicat

la

Fostul președinte Traian Băsescu a declarat, marți seară, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Dosar de politician”, referindu-se la votul privind învestirea Guvernului Cîțu, că social-democrații sunt cei care fac jocul politic.

”În locul PSD eu aș învesti guvernul Cîțu. În momentul de față, conducătorul jocului politic este PSD. Ei vor decide în sediul central care e pasul următor. Personal cred că nu vor susține ideea de anticipate până la capăt chiar dacă aparent ar fi tentați să o facă. (…) În locul PSD eu aș învesti guvernul Cîțu ca să am de ce să-l dau jos peste două săptămâni. (…) Mi se pare perioada asta de instabilitate într-un moment extrem de prost. Mai sunt câteva luni până la alegerile la termen. Vă rog să vă dați seama ce înseamnă forța României de a negocia într-un moment dificil la Bruxelles, nu numai din punct de vedere al României, ci în care liderii UE nu reușesc să aibă un acord pentru contribuția la bugetul Uniunii pentru perioada 2021-2027. (…) Am văzut prea multe ca să îmi spuneți cum e privit un guvern interimar. După părerea mea este un moment nefericit să creezi artificial condiții pentru lipsă de stabilitate pentru că nu este o necesitate politică, a fost o ambiție politică”, declarat Traian Băsescu.

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți, că social-democrații vor vota împotriva Guvernului Cîțu.

Comments

comments

Politica

Președintele forțează atribuțiile constituționale. Iohannis îi îndeamnă pe români sa voteze cu PNL!

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Președintele Klaus Iohannis a postat un mesaj pe Facebook în care îndeamnă lumea să iasă la vot și să voteze cu PNL. Șeful statului nu s-a ferit să promoveze electoral PNL și să critice PSD.

„Dragi români, alegerile se câștigă la urne, prin vot, nu se câștigă în sondaje, chiar dacă în ultimele zile tot mai des auzim că este dat câștigător Partidul Național Liberal, ceea ce este un lucru bun. Așadar, vă rog să mergeți şi să votați! Este extrem de important. Aţi fost alături de mine la referendumul din 2019 şi am reușit să oprim ciopârțirea legilor justiției. Aţi fost alături de mine și la alegerile prezidențiale. Așadar, mergeți la vot, ca să nu pățim ca în decembrie 2016, când, printr-o prezență scăzută, a câștigat PSD şi a urmat coșmarul de ani de zile, în care PSD şi-a bătut joc de ţară, şi-a bătut joc de justiție, şi-a bătut joc de investiții publice. Așa ceva nu ne mai dorim! Aţi fost alături de mine, votați echipa cu care vom reconstrui România, votați pentru România normală!“, scrie președintele pe Facebook.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Fără politică în școală – unul din principalele obiective din programul de guvernare al USR-PLUS

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Să poți alege școala la care merge copilul tău, deciziile în școlile publice să fie luate nu de minister și primărie, ci de consiliul de administrație al școlii, să fie stabilit un curriculum național simplificat, completat de unul suplimentar ales de elev sau de școală, iar procesul de înființare și funcționare a grădinițelor, școlilor și liceelor private să fie simplificat. – acestea sunt principalele obiective din programul de guvernare USR PLUS care vizează dreptul de a alege în educaţie.

„În prezent învățământul românesc se derulează pe o structură piramidală de coordonare și control care împinge beneficiarul final al sistemului, elevul, la baza piramidei, şi produce, în final, cei mai nemotivați și mai dezinteresați elevi din țările participante  la evaluarea PISA, un sistem de testare care ne arată cât de pregătiți sunt elevii la matematică, științe și citire. De altfel, România a avut cele mai slabe rezultate din ultimii 9 ani la testele PISA şi  s-a clasat pe locul 47 din 79. Asta pentru că sistemul de învăţământ românesc nu este orientat deloc către elev, lucru evidenţiat şi prin rata îngrijorătoare a abandonului şcolar. În România, tocmai actorii principali ai educaţiei, copiii, profesorii, părinții, comunitățile, sunt cei mai departe de decizia care le afectează viața și viitorul. De aceea, schimbarea sistemului de decizie în educație este, mai mult decât necesară.

Prin măsurile prevăzute în programul de guvernare USR PLUS, românii vor avea dreptul de a alege în educație prin mutarea centrului de decizie de la nivelul politic la nivelul consiliului de administrație al școlii, pentru școlile publice, va fi debirocratizat procesul de înființare și funcționare a grădinițelor, școlilor și liceelor private, dorim desfiinţarea inspectoratelor școlare şi regândirea materiilor și a încărcării acestora. În plus, trecerea terenurilor și clădirilor care găzduiesc unități de educație timpurie din domeniul public local, în administrarea instituțiilor de învățământ va elimina situațiile de lipsă a investițiilor sau investiții discreționare și condiționate politic.“, spun cei de la USR-PLUS.

Alianța mai notează că susține posibilitatea ca fiecare părinte să aleagă școala cea mai bună pentru copilul său. Acesta va avea la dispoziție aceeași sumă pe care o poate direcționa către o școala publică sau privată pe care o alege.

„Vizăm adaptarea unor programe de educație la nevoile elevilor, încă din învățământul secundar inferior (clasele V – X) cu rolul de a prezenta copiilor opțiunile de carieră din comunitatea lor și nu numai. Acestea pot fi inclusiv programe de dezvoltare de competențe antreprenoriale și financiare. Propunem acordarea unor atribuții sporite la nivelul fiecărei școli care va permite acesteia, prin cadrele sale didactice, să adapteze și metodele de învățare, nu doar curriculumul, la nevoile copilului.“, mai spus cei de la USR-PLUS.

Mai multe detalii ale programului de guvernare USR PLUS:  https://www.usrplus.ro/40_de_angajamente_la_guvernare

Comandat de Uniunea Salvați România – filiala Constanța

Executat de Asociația Puterea Civică – portal: ordinea.ro

CUI mandatar financiar coordonator: 11200021

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Iohannis a plecat din ședința CSM după ce a fost acuzat că face politică

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit, astăzi, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii, unde a încercat din nou să politizeze momentul. Evident, Iohannis a vorbit despre majorităţi parlamentare și a spus că cei care conduc Parlamentul (PSD) s-au dedicat trup și suflet să îi apere pe infractori!

„…Este o majoritate parlamentară, care nu a făcut un secret că este ostilă unor reforme reale ale sistemului judiciar, dar care s-a și dedicat, trup și suflet, adoptării unor legi menite să îi apere pe infractori! Este o majoritate parlamentară, care și după sancțiunea dură primită în 2019 din partea românilor, nu s-a sfiit să voteze măsuri contrare interesului public sau să întârzie adoptarea unor acte extrem de necesare“, a spus Iohannis.

Președintele a fost luat la întrebări de magistraţi, care l-au acuzat că politizează CSM.

“Obiceiul dvs. de a face politică în CSM este evident. Aş vrea să vă adresez o rugăminte care vine din partea mea şi nu numai a mea. Măcar la finalul mandatului nu veţi mai aduce dezbinare în această instituţie, pentru că suntem sufiecient de dezbinaţi. Ştiu că sunteţi un creştin, ştiţi şi dvs că la finalul vieţii nu văm socoteală pentru cât am urât, ci pentru cât am iubit şi iertat. Aş vrea să nu lăsăm să treacă această zi fără să spuneţi colegilor noştri şi societăţii cum vă raportaţi dvs. la posibilitatea de a fi din nou pe val în justiţie serviciile. Ştiu că în octombrie aţi spus că nu veţi lăsa să se întâmple acest lucru, dar ştiu că în septembrie aţi dat un vot în CSAT pe această chestiune”, a afirmat judecătoarea Baltag.

În schimb, în loc să le răspundă, Iohannis s-a ridicat şi a plecat. Judecătoarea Gabriela Baltag îl întrebase pe Klaus Iohannis care este poziţia sa cu privire la reintroducerea serviciilor secrete în justiţie, în condiţiile în care a votat în CSAT în favoarea proiectului propus de Predoiu în acest sens. De asemenea, judecătoarea Simona Marcu i-a adresat preşedintelui o solicitare pentru o abordare lipsită de partizanat în plenul CSM.

“Vă mulţumesc tuturor şi vă doresc mult succes!”, a afirmat Klaus Iohannis la final, după care a părăsit şedinţa.

Sursa: stiripesurse.ro

Foto: presidency.ro

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: