Conecteaza-te cu noi

Actual

Traian Băsescu, internat la Paris după ce ar fi suferit un AVC. Actualizare: suspiciunea de AVC nu s-a confirmat, a fost atac de panică

Published

on

Actualizare: Situația medicală a fostului președintre Traian Băsescu a fost clarificată. Potrivit postului de televiziune ProTv, care a obținut confirmări de la familia și colaboratorii lui Traian Băsescu, acesta ar fi suferit un atac de panică în timp ce se afla la Bruxelles. El a fost condus la spital de colaboratorii săi, care au suspecat un posibil atac vascular cerebral. Suspiciunea nu s-a confirmat, astfel încât cea mai plauzibilă ipoteză este aceea că Traian Băsescu a făcut un atac de panică. 

”Membrii familiei Băsescu susţin că preşedintele este bine și că se află în acest moment tot la Bruxelles, în apartamentul său.” – mai notează ProTv. 

Știrea inițială: Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a fost transferat cu un avion privat la o clinică din Paris, după ce ar fi suferit un accident vascular cerebral, vineri, 25 martie 2022, potrivit unor surse citate de presa națională. Șite-ul televiziunii de știri Antena 3 precizează că fostul șef de stat ar fi prezentat o pierdere a auzului, situație care ar fi alertat familia sa. Traian Băsescu ar fi fost condus la spital, însă medicii români ar fi constatat survenirea unor complicații la nivelul plămânilor. Aceștia ar fi recomandat transferul în străinătate. Nu s-a putut obține o confirmare oficială a informațiilor. 

În urmă cu două zile, Traian Băsescu a fost declarat definitiv colaborator al fostei Securități. El a fost acuzat că a făcut poliție politică în perioada comunistă sub numele conspirativ Petrov, în perioada în care era student al Academiei Navale din Constanța. În apărarea sa, fostul șef de stat a precizat, în diverse ocazii, că a dat note informative către Contrainformațiile Militare, fără a cunoaște că această structură făcea parte din Departamentul de Securitate. Pe timpul procesului, Traian Băsescu s-a abținut să comenteze situația sa judiciară. La fel a procedat și după ce Înalta Curte de Casație și Justiție l-a declarat în mod definitiv colaborator al fostei Securități. El a scris un mesaj pe Facebook, în care a anunțat doar că va contesta hotărârea la CEDO. 

Advertisement

În timp ce a deținut, pentru două mandate, funcția de președinte al României, Traian Băsescu a fost cel care a condamnat regimul comunist, ca ilegitim și criminal, și a deschis arhivele fostei Securități spre cercetare. De asemenea, fostul președinte a orientat România spre parteneriatul strategic cu SUA și a inițiat primele reforme solide pentru consolidarea statului de drept și a luptei anticorupție. 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions