Conecteaza-te cu noi

Actual

Transfugi algerieni, intoxicaţi cu fum pe o navă aflată în dana 64 a Portului Constanţa

Published

on

În cursul acestei seri, pompierii constănţeni au fost solicitaţi să intervină în dana 64 a portului Constanţa, unde 6 persoane aflate la bordul unei nave sub pavilion Panama s-au intoxicat cu fum.
La faţa locului s-au deplasat echipajul SMURD B și echipajul SMURD C, atpvm și o autospecială de stingere. Din primele informații, toate cele 6 persoane sunt conştiente.

Incendiul s-a produs ca urmare a aprinderii unei saltele şi era deja stins la ajungerea forţelor de intervenţie.

Ştire în curs de actualizare.

Update: Din cele 6 persoane, 2 vor fi preluate și transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Advertisement

Se pare că este vorba despre pasageri clandestini care au urcat la bordul navei în portul Hereke.  Reprezentanţii navei Nordic Barents au transmis un mesaj în  numele comandantul Sergey Bykov, prin care roagă a se lua în considerare evacuarea celor 6 transfugi de la bord, pentru siguranţa echipajului navei.

Update2: În urmă cu puţină vreme, Biroul de presă al Gărzii de Coastă Constanţa a dat publicităţii un comunicat de presă, prin care a explicat foarte clar cum s-au derulat lucrurile. Iată informaţiile:

În data de 17.11.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au efectuat controlul de frontieră la intrarea în ţară asupra unei nave sub pavilion Panama, sosită în Portul Constanța din direcţia Turcia, având un echipaj format din 22 marinari de naţionalitate filipineză și rusă.

Menționăm că astăzi, în momentul intrării navei în portul Constanţa, Punctul de Trecere a Frontierei Constanţa a fost informat că la bordul navei, se află șase pasageri clandestini, fără documente de călătorie. Conform declaraţiilor comandantului navei, cei șase cetăţeni au fost ascunși după ce nava a părăsit portul din Turcia.

Din cercetările efectuate la bordul navei, cele șase persoane sunt originare din Algeria.

Comandantul navei a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor art. 7, alin. 1 şi art.143 pct.1 din OUG 194 /2002, republicată şi modificată de L 157/2011 cu amendă în valoare de 48.000 de lei.

Advertisement

La solicitarea comandantului navei, poliţiştii de frontieră din cadrul G.N. Constanta au apelat Serviciul Unic de Urgenta 112 în vederea acordării asistenţei de specialitate întrucât la bordul navei a luat foc o saltea şi persoanele în cauză au inhalat fum. În acest moment, focul a fost stins şi persoanele sunt în afara oricărui  pericol.

 

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions