Conecteaza-te cu noi

Actual

Trei bărbați au furat calorifere și căzi din fontă! Sunt cercetați de polițiștii constănțeni

Published

on

În cursul zilei de ieri, 15 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, în municipiul Constanța.

Cu această ocazie, au legitimat 49 de persoane, dintre care 3 au fost conduse la sediul poliției pentru verificări. Au fost aplicate 14 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 2040 de lei, astfel: -12 la Legea 61/1991, 1 la Legea 12/1990 și 1 la O.U.G. 97/2005, fiind totodată confiscate 16 pachete cu țigarete, bunuri în valoare de 160 de lei.

Pe perioada desfășurării acțiunii, în jurul orei 17:30, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție au depistat în flagrant delict trei bărbați, cu vârste cuprinse între 28 și 50 de ani, bănuiți de comiterea unei infracțiuni de furt, din incinta unui imobil dezafectat și nelocuit.

Astfel, persoanele în cauză ar fi sustras 4 calorifere și două căzi, din fontă, bunuri pe care ar fi intenționat să le valorifice.

Advertisement

În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

În acțiune, au fost angrenați și 3 jandarmi constănțeni.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions