Conecteaza-te cu noi

Actual

Trei bulgari au introdus în țară, pe la Negru-Vodă, mii de jucării contrafăcute

Published

on

În data de 21.11.2017, în jurul orei 15.00, în P.T.F. Negru Vodă s-au prezentat pentru a intra în ţară trei cetăţeni bulgari, cu vârste cuprinse între 46 și 56 de ani, călătorind cu două microbuze marca Mercedes, respectiv Iveco, înmatriculate în Bulgaria. Acționând în baza unei informații, polițiști de frontieră au procedat la verificarea microbuzelor, ocazie cu care au descoperit, în locurile destinate depozitării mărfurilor, numeroase jucării, despre care aveau suspiciuni că sunt contrafăcute. Polițiștii de frontieră au solicitat sprijinul Biroului Vamal Constanța Sud pentru identificarea produselor contrafăcute, iar în urma controlului efectuat împreună cu inspectorii vamali au fost descoperite 3.828 de jucării, în valoare de 205.896 lei, ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. La cercetări, unul dintre cetățenii bulgari, B.V. în vârstă de 46 de ani, a declarat că întreaga cantitate de jucării îi aparține și a fost achiziționată din Bulgaria, contra sumei de 4.000 de leva, cu scopul de a le comercializa în România, având ca destinatar o societate comercială cu sediul în București. Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor de către polițiștii de frontieră, efectuând cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions