Conecteaza-te cu noi

Actual

Trei chinezi din Tibet, prinși la frontiera verde cu Bulgaria! Sperau să ajungă în vestul Europei

Published

on

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea frontierei de stat, trei cetăţeni chinezi, care au încercat să intre ilegal în România din R. Bulgaria, pe jos, pe la frontiera verde. Persoanele în cauză au fost predate autorităților de frontieră bulgare, în vederea continuării cercetărilor. În data de 26.12.2017, în jurul orei 23.00, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au detectat, cu ajutorul echipamentelor de supraveghere, pe direcţia localităţii Negru Vodă, județul Constanța, trei persoane care se deplasau dinspre teritoriul Bulgariei spre interiorul ţării. S-a declanșat o acțiune specifică, cele trei persoane fiind reținute de către polițiștii de frontieră, la aproximativ 800 m distanta de statul vecin, și conduse la sediul S.P.F. Negru Vodă pentru cercetări. În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni chinezi, originari din Tibet, un bărbat în vârstă de 42 de ani și cei doi copii ai săi în vârstă de 19, respectiv 26 de ani. Aceștia au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei. În cauză, poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat. Totodată, au fost întreprinse demersurile necesare pentru punerea în aplicare a acordului de readmisie româno-bulgar, cetăţenii chinezi fiind predați către autorităţile bulgare, pentru continuarea cercetărilor şi luarea măsurilor legale.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions