Conecteaza-te cu noi

Actual

Trei copii din Constanța au furat bani și un laptop. Hoții au vârste cuprinse între 11 și 15 ani

Published

on

Polițiștii constănțeni au stabilit faptul că trei minori au furat bani dintr-o locuință precum și un laptop dintr-un sediu comercial.

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în formă continuată, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au identificat 3 minori, de 11, 12, respectiv 15 ani, bănuiți de comiterea faptei.

Astfel, în noaptea de 15/16 februarie a.c., în jurul orei 00.30, polițiștii Secției 4 au fost sesizați, de către un bărbat, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în interiorul imobilului său, din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras suma de 500 de lei. Deplasați la fața locului, polițiștii l-au surprins, în flagrant delict, pe minorul de 15 ani, imediat după comiterea faptei, asupra sa fiind găsită suma de bani, care a fost predată părții vătămate. Totodată, asupra acestuia a fost găsit și un laptop, a cărei proveniență nu a putut-o justifica.

În urma cercetărilor, polițiștii de investigații criminale au stabilit faptul că, în aceeași noapte, cei 3 ar fi pătruns și în interiorul unei societăți comerciale, iar din interior ar fi sustras un laptop.

Advertisement

Bunul a fost predat persoanei vătămate.

Minorul de 15 ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propuneri corespunzătoare.

Foto: Ilustrativ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions