Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Actual

Tribunalul București: Fetele și fostele neveste ale lui Dinu Patriciu să achite către stat prejudiciul și dobânda de peste 140 de milioane de dolari, în solidar cu Rompetrol

Published

on

Tribunalul București a decis ca Ana și Maria Patriciu, fetele fostului patron al companiei Rompetrol, Dinu Patriciu, și fostele neveste ale acestuia, Dana Rodica și Sabina, să achite către stat prejudiciul de peste 58 de milioane de dolari și dobânda din 2001 de peste 83 de milioane de dolari, în solidar cu compania Rompetrol, potrivit deciziei instanței din 24 decembrie 2021. Verdictul poate fi atacat cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Verdictul poate fi atacat cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, potrivit G4media.ro.

”Respinge excepţia prescripţiei ca neîntemeiată. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâtele, în solidar, la plata către reclamant (Ministerul Finanțelor Publice – n.r.) a sumei de 58.521.056 USD, în echivalentul în lei la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând despăgubiri, la care se adaugă dobânda legală de la data de 05.01.2001 şi până la data plăţii. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 24.12.2021”, a fost decizia instanței.

Statul se judecă de câțiva ani cu fostele soții și cu fetele lui Patriciu pentru recuperarea prejudiciului

Advertisement
palaz

Încă din mai 2018, Tribunalul Bucureşti a dat câştig de cauză Statului, prin Ministerul de Finanțe, și le-a obligat pe moștenitoarele lui Dinu Patriciu – una dintre fostele soții, Dana Rodica Patriciu, și pe cele două fete, Ana și Maria Patriciu – la plata prejudiciului din dosarul Rompetrol I, în solidar cu Oilfield Exploration Business Solutions (fosta Rompetrol SA).

După ce la Curtea de Apel Bucureşti însă, în iunie 2019, magistraţii au decis rejudecarea cazului, în proces a fost adăugată și o altă fostă soție a lui Dinu Patriciu, Sabina, mama celor două fete.

Fostul patron al Rompetrol, magnatul Dinu Patriciu, a murit în august 2014, cu doar două luni înainte de sentința definitivă de condamnare din dosarul Rompetrol I, din 7 octombrie 2014. Ancheta și procesul au durat 10 ani. Prin urmare, Patriciu nu a mai apucat să fie condamnat.

Rompetrol a plătit jumătate din prejudiciul de peste 58 de milioane de dolari din dosarul lui Dinu Patriciu, dar mai are de achitat dobânzi și penalități de peste 83 de milioane de dolari.

Compania kazahă de stat KazMunaiGaz International, care deține fosta Rompetrol SA (actuala Oilfield Exploration Business Solutions), a achitat peste 29 de milioane de dolari din prejudiciul de peste 58 de milioane de dolari la care a fost obligată în dosarul fostului proprietar Dinu Patriciu.

Advertisement
palaz

În acest an, Rompetrol a achitat peste 6,5 milioane de dolari, potrivit comunicărilor primite de CIM.

În octombrie 2014, judecătorii au decis că Rompetrol trebuie să restituie statului peste 58 de milioane de dolari, reprezentând o parte din creanţa Libia recuperată de fostul proprietar Dinu Patriciu de la fostul dictator Muammar Gaddafi, la care se adaugă dobânzi și penalități.

foto: profit.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions