Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Societate

TSC: O invitație la teatru în weekend, cu spectacole pentru toate gusturile

Published

on

Teatrul de Stat Constanța vă prezintă spectacolele acestui sfârșit de săptămână.

”Vă invităm să vă condimentați acest weekend cu teatru, programul stabilit de Teatrul de Stat Constanța fiind adaptat tuturor gusturilor. Începem cu o tragicomedie englezească, apoi vă provocăm să participați la crearea unui spectacol și încheiem cu savuroasele replici ale „gaițelor” lui Kirițescu.”, precizează reprezentanții Biroului de presă.

Vineri, 28 mai, de la ora 19:00, vă așteptăm la „Memoria apei” de Shelagh Stephenson, în traducerea și regia lui Vladimir Anton.

Trei surori, cu firi și trasee de viață total diferite, se reunesc după mulți ani și își confruntă amintirile din copilărie, constatând că nicio situație trecută nu are pentru toate aceleași contururi și aceleași semnificații; că fiecare dintre surori își amintește altceva, traumele fiecăreia fiind diferite. Își reiau certurile, disputele, rivalitățile, dar regăsesc, treptat, și afecțiunea ce le leagă, și mecanismele prin care se susțin reciproc.

Advertisement
palaz

Din distribuție fac parte Dana Dumitrescu, Liviu Manolache, Alina Manțu, Georgiana Rusu, Laura Iordan-Adrian și Andu Axente.

Scenografia este semnată de Maria Miu, iar lighting design-ul, de Lucian Moga.

Sâmbătă, 7 martie, de la ora 19:00, vă invităm la „Meciul de comedie”, în regia lui Dragoș Muscalu, un spectacol care este de fiecare dată diferit, bazându-se pe sugestiile spectatorilor.

Ei sunt aceia care le dau idei actorilor, atât pentru subiecte, cât și pentru stilurile pe care trebuie să le abordeze, rezultând un „produs” la comandă, care solicită atât imaginația publicului, cât și creativitatea interpreților. Tot spectatorii, prin aplauzele lor, decid care dintre cele două echipe ce se înfruntă pe scenă – Real Stavrid sau AC Biban – este câștigătoarea meciului.

În distribuție: Mirela Pană, Florina Stănculeț, Andrei Cantargiu, Remus Archip, Cătălina Mihai, Lucian Iftime, Florin Aioane, Ecaterina Lupu, Ștefan Mihai. Actorii sunt acompaniați live de pianistul Mădălin Nicolae Mușat, care improvizează și el o muzică adecvată poveștilor inventate de actori pornind de la un cuvânt, un nume sau o meserie. Iar arbitrul va fi, la reprezentația de sâmbătă, chiar directorul teatrului, Erwin Șimșensohn.

Scenografia este creată de Lăcrămioara Dumitrașcu.

Advertisement
palaz

Duminică, 30 mai, de la ora 19:00, revin pe scenă „Gaiţele” lui Al. Kiriţescu, în regia lui Lucian Iancu şi cu Dana Dumitrescu în rolul principal, un spectacol care face săli pline încă din 2012.

O familie temperamentală, în care scandalurile sunt un mod foarte firesc şi plăcut de a-şi petrece timpul, ca şi contemplarea cortegiilor funerare care trec pe stradă. Tragediile ce se întâmplă în propria casă sunt privite cu aceeaşi nonşalanţă şi cu aceeaşi superficialitate, ba sunt chiar provocate, cu un fel de voluptate a răului.

Dana Dumitrescu, Maria Lupu şi Cristina Oprean alcătuiesc trio-ul babelor cartofoare, iar Andu Axente, Lana Moscaliuc şi Luiza Martinescu – triunghiul conjugal din care germinează tragedia. Adrian Dumitrescu şi Remus Archip joacă rolurile celor doi fraţi aflaţi în competiţie pentru întâietate, Laura Iordan Adrian, pe al nevestei al cărei vis este să ajungă la Paris, iar Mirela Pană şi Liliana Cazan fac deliciul spectatorilor cu nesfârşitele certuri casnice între „Fraila”(Fraulein) cu accent nemţesc şi Zamfira cu accent oltenesc.

Scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitraşcu, iar coregrafia, de Raimonda Potlog.

************

Advertisement
palaz

”Asigurăm spectatorii că în Teatrul de Stat Constanța sunt aplicate toate măsurile de protecție – nebulizarea spațiilor și distanțarea atât în timpul accesului și ieșirii, cât și în timpul reprezentațiilor.”, precizează reprezentanții Biroului de presă.

************

Biletele la spectacolele Teatrului de Stat Constanța pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro , fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța – Bulevardul Ferdinand Nr. 11

Vă mulțumim că ne sunteți mereu alături și vă așteptăm cu drag la teatru!

Advertisement
palaz

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions