Conecteaza-te cu noi
stelian ion

Administratie

Țuțuianu îi acuză pe liberali că dau declarații cu tentă politico-electorală

Published

on

După ce a reușit să treacă proiectele privind repartizarea sumelor bugetare către primării, președintele Consiliului Județean Constanța, Horia Țuțuianu, a postat un mesaj pe Facebook, în care îi acuză pe cei de la PNL că urmăresc doar scopul electoral. De asemenea, Țuțuianu spune că singurul lucru de care îi pasă este bunăstarea cetățeanului.

„Dincolo de toate afirmațiile făcute de reprezentanții PNL, declarații cu vădită tentă politico-electorală, învingătorul ședinței extraordinare a CJC este unul singur: CONSTĂNȚEANUL! Constănțeanul din toate localitățile județului. Din cele conduse de primari PNL, chiar dacă, în ciuda evidențelor, reprezentanții acestui partid susțin altceva. Din cele în fruntea cărora se află edili PSD, manipulați, uneori, de binevoitori care susțineau că lor nu le sunt alocate sume pe măsură. Și, nu în ultimul rând, din cele cu primari ALDE sau PMP, chiar dacă șefii lor pe linie politică nu au respectat înțelegerile făcute la nivelul CJC.

Am spus, de la începutul mandatului meu și voi repeta până la finalizarea acestuia: nu vreau să politizăm administrația județeană! Vreau să fie făcută doar în beneficiul cetățenilor. În slujba cărora ne aflăm cu toții, indiferent de coloratura politică.

Acesta a fost și motivul pentru care am fost adeptul înființării unei comisii tehnice de alocare a banilor către toate comunitățile din județ. Precizez că această comisie, cu toată transparența, a împărțit banii în funcție de necesitățile cetățenilor, în funcție de necesitățile primăriilor și ținând cont de solicitările primarilor. Primari care, în ciuda spectacolului oferit de colegii lor de partid din consiliul județean, au fost mai sprijiniți de instituția noastră decât de conducerile formațiunilor politice din care fac parte.

Nu în ultimul rând, pe această cale, vreau să le mulțumesc consilierilor județeni care au votat pentru adoptarea hotărârilor aflate pe ordinea de zi a ședinței de astăzi. Vreau să le mulțumesc pentru că au votat responsabil asumându-și, alături de mine, dezvoltarea județului Constanța. Au votat pentru grădinițe, dispensare, spitale, drumuri, canalizare, alimentare cu apă și gaze. Au votat pentru orice constănțean. Oriunde s-ar afla el: în localități cu primari PNL, PSD, ALDE sau PMP.

Advertisement
palaz

Vreau să le mulțumesc și consilierilor care au votat împotrivă, executând, disciplinați, ordinele de partid. Le mulțumesc pentru că, prin atitudinea lor, mă impulsionează să continui toate demersurile corecte și legale, necesare dezvoltării comunităților constănțene. Indiferent de ce culoare politică are primarul localităților din județ“, scrie Țuțuianu pe Facebook.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions