Elena Udrea, aflată în prezent în arest în Bulgaria, ar urma să ajungă joi în România, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare. Autoritățile bulgare au transmis solicitarea pentru procedura de extrădare în cazul Elenei Udrea. Cei care o vor prelua pe Elena Udrea sunt polițiști de penitenciar și în prezent se poartă corespondențe pentru ca fostul ministru să fie adus în țară în cursul zilei de joi.
„În urmă cu câteva ore am primit o solicitare din Bulgaria pentru a realiza procedurile de extrădare până pe 20 iunie. Acum se analizează un plan de extrădare. Până pe 20 iunie statul român o va aduce”, a spus Bode.
Curtea de Apel din Sofia a decis, vineri, în 10 iunie, extrădarea Elenei Udrea, după ce fostul ministru a fost prins în 7 aprilie, la granița dintre Bulgaria și Grecia. Udrea a plecat din România în ziua când a fost condamnată în dosarul „Gala Bute”.
Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare în dosarul Gala Bute. Decizia aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi este definitivă.
Sursa: stiripesurse.ro