Conecteaza-te cu noi

Administratie

Un asistent a fost săltat de DNA pentru că primea mită de peste 13.000 de euro pentru angajări

Published

on

Un asistent medical din Oradea a fost reținut, fiind acuzat că ar fi primit mită aproape 30.000 de euro de la 7 persoane pentru a le ajuta să se angajeze la spital.

Procurorii DNA Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 mai, a lui Sorin Ioan Crăciun, la data faptelor asistent medical la Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” Oradea, ulterior la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bih, pentru 7 infracțiuni de trafic de influență.

În ordonanța procurorilor se arată că, în perioada 2020 – 2022, în timpul pandemiei COVID, Crăciun Sorin Ioan ar fi pretins şi primit de la 7 persoane sume între 1.500 euro – 13.500 euro, în total 29.500 euro, precum și alte foloase necuvenite, lăsând să se creadă că ar avea influență asupra unor factori decidenți din conducerea celor două spitale și promițând că îi va determina pe aceștia să faciliteze încheierea unor contracte de muncă, pe o perioadă nedeterminată, pe numele acestor persoane, pentru ocuparea unor posturi de asistent medical și infirmier, informează DNA.

Până în prezent, cele 7 persoane nu au fost angajate pe posturile pentru care ar fi remis inculpatului sumele de bani și foloasele respective.

Advertisement

Asistentul urmează să fie prezentat miercuri Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions