Update: Potrivit Biroului de presă al ISU Constanța, toate cele cinci victime vor fi transportate la spital.
”Din accident au rezultat 5 victime conștiente, 3 adulti și 2 copii. Acestea sunt transportate la spital – este vorba despre un barbat de 37 de ani, un bărbat de 47 de ani, care a fost descarcerat, o femeie de 29 ani, de asemenea descarcerată, precum și doi copii de 8 și 14 ani”, a precizat Anamaria Stoica, purtător de cuvânt al ISU Constanța. .
Știre inițială
Un grav accident rutier a avut loc astăzi, în jurul orei 17.00, pe DC61, la ieșirea din localitatea Siliștea spre Cernavodă.
Un autoturism în care se aflau cinci persoane s-a răsturnat – din primele informații, două dintre ele au rămas încarcerate.
La fața locului s-au deplasat mai multe resurse, respectiv – de la Detașamentul Cernavodă: un echipaj de descarcarare, un SMURD B2, de la Detașamentul Medgidia: o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de transport victime multiple și un SMURD B2 și de la Detașamentul Palas: 1 TIM C.
Potrivit dr. Tatarici, medic în cadrul Serviciului de Ambulanță Constanța, în autoturism se aflau trei adulți și doi copii.
Știre în curs de actualizare.
Foto: Ilustrativ