Conecteaza-te cu noi

Actual

Un bărbat din Lumina, reținut de polițiști pentru furt calificat

Published

on

Polițiștii din municipiul Constanța –  Biroul de Investigații Criminale – au desfășurat o percheziție în comuna Lumina, la locuința unui bărbat de 67 de ani, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Din cercetări a reieșit faptul că, la în 17 iulie, în timp ce se afla într-un mijloc de transport public în comun, bărbatul ar fi sustras, din rucsacul unui tânăr, un portofel cu documente personale, carduri bancare și 160 de lei. În baza probatoriului administrat, la aceeași dată, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior instanța de judecată a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Cercetările au beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. La acțiune au participat luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale și polițiști ai Postului de Poliție Lumina.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions