Conecteaza-te cu noi

Actual

Un bărbat și un minor din Medgidia, reținuți pentru furturi și șantaj

Published

on

hoti medgidia

Un bărbat și un minor din Medgidia au fost reținuți pentru comiterea mai multor infracțiuni, atât în Constanța, cât și în Medgidia. Alți doi minori sunt cercetați în stare de libertate.

Ieri, 11 aprilie,  polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia – Biroul Investigații Criminale au identificat un bărbat, de 34 de ani, și 3 minori, de 14 și 16 ani, bănuiți de comiterea mai multor infracțiuni de furt, furt calificat și șantaj, comise în perioada 2021 – 2023, în municipiile Constanța și Medgidia.

Cei patru ar fi săvârșit infracțiunile atât împreună, cât și separat.

”Astfel, unul dintre minori, de 16 ani, este bănuit că ar fi comis, în perioada respectivă, 8 infracțiuni de furt calificat, o infracțiune de furt, o infracțiune de șantaj și o infracțiune de tentativă la furt calificat. Minorul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Advertisement

Bărbatul de 34 de ani este bănuit că ar fi comis 3 infracțiuni de furt calificat. Acesta a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.”, a precizat Olimpia Ceară, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.

Un alt minor, de 16 ani, este bănuit că ar fi comis 2 infracțiuni de furt calificat și o infracțiune de furt.

Prejudiciul total este de aproximativ 80.000 de lei. O parte din bunurile sustrase au fost recuperate și predate persoanelor vătămate.

Persoanele reținute vor fi prezentate, astăzi, instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Update: Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța,  probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat că, în decursul a aproximativ 2 ani, inculpatul PDS, în vârstă de 16 ani la acest moment, a săvârşit 6 infracţiuni de furt calificat prin pătrunderea în domiciliul persoanelor vătămate B.M., N.D., NE. D., I.A., A.A. şi B.T.

Advertisement

În ceea ce îl priveşte pe inculpatul A.E. în vârstă de 34 de ani, în sarcina acestuia s-a reţinut săvârşirea a 3 infracţiuni de furt calificat, dintre care două săvârşite prin violarea de domiciliu, împreună cu inculpatul minor PDS, în dauna persoanelor vătămate N.F.L., A.A. şi B.T..

Pătrunderea în domicilii s-a realizat, după caz, prin efracţie – distrugerea sistemelor de închidere sau prin escaladarea gardurilor împrejmuitoare şi a avut ca obiect sustragerea de scule, unelte, telefoane mobile, televizoare şi alte bunuri.

În plus, inculpatul PDS a mai comis o infracţiune de furt în dauna persoanei vătămate C.C. căreia i-a sustras telefonul mobil, ulterior şantajând-o în vederea restituirii acestuia pentru suma de 500 lei.

Patru dintre infracţiunile reţinute au fost săvârşite în perioada martie-aprilie 2023.

Update2: Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța

Advertisement

Urmare a cercetărilor efectuate, de către Poliția municipiului Medgidia – Biroul Investigații Criminale, într-un dosar penal, față de un bărbat, de 34 de ani, și 3 minori, de 14 ani, respectiv 16 ani, bănuiți de comiterea mai multor infracțiuni de furt calificat, furt și șantaj, revenim și menționăm că, față de doi dintre aceștia, respectiv bărbatul, de 34 de ani, și un minor, de 16 ani, instanța de judecată a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions