Conecteaza-te cu noi

Actual

Un constănțean, amendat cu 30.000 de lei pentru că a aruncat pe domeniul public deșeuri provenite din lucrări de construcție

Published

on

amenda deseuri

Polițiștii locali din Constanța au surprins cu ajutorul camerelor de supraveghere o persoană care a aruncat deșeuri provenite din lucrări de construcție pe domeniul public. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă de 30.000 lei. Totodată, a fost dispusă măsura complementară de confiscare a autoturismului folosit la săvârșirea contravenției.

„Vă reamintim că municipiul Constanța este monitorizat în permanență prin sistemul de supraveghere cât și de polițiștii locali care manifestă toleranță zero față de persoanele care încalcă actele normative în vigoare. Vă rugăm să rețineți că aruncarea gunoiului la întâmplare, pe domeniul public, duce la suportarea consecințelor.

Pentru a evita aceste situații neplăcute, vă recomandăm să respectați prevederile legale privind gestionarea deseurilor și să predați  deșeurile inerte provenite din gospodărie sau de la lucrări de construcție, care nu necesită autorizație de construire, direct către operatorul de salubritate autorizat pe raza municipiului Constanța.

Apreciem spiritul civic de care dau dovadă cetăţenii şi îi rugăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin legislaţiei la numerele de telefon 0241.484.205 şi 0341/922 sau pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.“, informează Primăria Constanța.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions