Conecteaza-te cu noi

Actual

Un deținut a evadat de la penitenciarul Poarta Albă

Published

on

Miercuri, 11.12.2019, în jurul orei 12.00, s-a constatat că deţinutul Vulpe Dumitru Daniel, în vârstă de 25 de ani, condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani și 4 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de Conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (336 NCP), clasificat în regim semideschis, a părăsit un punct de lucru aflat pe raza localității Constanța.

În vederea capturării deţinutului, au fost dispuse măsuri specifice: sesizarea Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, alarmarea personalului, precum și trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii.

Fapta în cauză este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la șase luni la trei ani.

La momentul părăsirii punctului de lucru, deţinutul era îmbrăcat cu: geacă neagră, pantaloni gri.

Advertisement

Pentru orice informaţie cu privire la persoana în cauză, apelaţi numărul unic de urgenţă 112 sau Penitenciarul Constanța-Poarta Albă, la numărul de telefon: 0740114320, 0241/853777, 0241/853701, 0241/853702.

Update: În urmă cu puțină vreme, Vulpe Dumitru Daniel a fost prins de către autorități și dus la penitenciar.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions