Conecteaza-te cu noi

Actual

Un deținut a fost omorât de colegul său de celulă

Published

on

În cursul acestei dimineți, un deținut a fost omorât de colegul său de celulă. Potrivit unui comunicat de presă al Administrației Naționale a Penitenciarelor, în jurul orelor 05.30, la nivelul Penitenciarului Giurgiu, pe fondul unei altercaţii spontane între două persoane private de libertate clasificate în regim de maxima siguranţă, a fost înregistrat decesul uneia dintre acestea.

Persoanele implicate în incident se aflau cazate în aceeaşi cameră de deţinere, conflictul spontan şi decesul deţinutului survenind în grupul sanitar al camerei, urmare aplicării unei lovituri.

Personalul unităţii a solicitat, de îndată, sprijinul unui echipaj SMURD, în ciuda eforturilor medicilor fiind declarat decesul. Deţinutul prezumat agresor a fost transportat la o unitate spitalicească, în vederea efectuării unui control medical.

În conformitate cu prevederile legale, s-a procedat la sesizarea Poliţiei Municipiului Giurgiu, a Judecătorului de supraveghere a privării de libertate şi a familiei persoanei decedate.

Advertisement

La nivelul unităţii, a fost deschis un dosar de incident, urmând a se efectua cercetări pe linie disciplinară faţă de deţinutul implicat.

Totodată, conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a dispus deplasarea, la Penitenciarul Giurgiu, a unei echipe de specialişti de la nivelul aparatului central, coordonată de directorul Direcţiei Siguranţa Deţinerii şi Regim Penitenciar, în vederea verificării cauzelor şi împrejurărilor producerii incidentului.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions