Conecteaza-te cu noi

Energie&Mediu

Un doctor în energetică, ales provizoriu în conducerea Nuclearelectrica

Published

on

Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. (“SNN”) informează acționarii că, în data de 19 decembrie, Consiliul de Administrație a aprobat, la recomandarea Comitetului de Nominalizare si Remunerare, numirea lui Teodor Chirica în funcția de administrator provizoriu, cu o durată a mandatului până la întrunirea adunării generale a acționarilor, având în vedere experiența și expertiza profesională.

În prezent, Teodor Chirica este consilier al directorului general al SNN, iar în perioada noiembrie 2013 – octombrie 2017 a fost directorul general al companiei.

  • Doctor în energetică, are o întreagă carieră construită în această industrie, printre funcțiile pe care le deține în prezent fiind și cea de Președinte al Consiliului Executiv al Forumului Atomic European (FORATOM), cu sediul la Bruxelles, pentru un mandat de doi ani, începând cu data de 1 ianuarie 2019.

În cadrul aceleiași ședințe, Consiliul de Administrație a aprobat convocarea Adunării Generale Ordinare și Extraordinare a Acționarilor pentru data de 30.01.2020.

Pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acționarilor se află măsuri precum:

  1. Alegerea Secretarului Adunării Generale Ordinare a Acționarilor.
  2. Aprobarea declanșării procedurii de selecție a unui membru în Consiliul de Administrație (CA) al Societății Naționale Nuclearelectrica SA, conform prevederilor OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare.
  3. Aprobarea mandatării CA al SNN pentru derularea procedurii de selecție a unui membru al CA.
  4. Alegerea unui membru provizoriu CA, cu o durată a mandatului de 4 luni. Acționarii SNN pot face în scris propuneri de candidați pentru posturile de administratori provizorii până la data de 07.01.2020.
  5. Aprobarea indemnizației fixe brute lunare pentru membrul provizoriu al CA la nivelul de 11.331 lei, egală cu cea a administratorilor în funcție, precum și a unei componente variabile, acordată proporțional cu perioada mandatului provizoriu.

Pe ordinea de zi a AGEA se află:

  1. Alegerea Secretarului AGEA.
  2. Aprobarea propunerilor de modificare a Actului Constitutiv al SNN.
  3. Informare privind aprobarea contractării unor facilități de credit pentru emitere scrisori de garanție bancară fără constituire de depozite colaterale. (sursa: newsenergy.ro)

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions