Conecteaza-te cu noi

Actual

Un gardian de la penitenciarul Poarta Albă a fost REŢINUT. Vezi acuzaţiile ce i se aduc

Published

on

La data de 29 mai 2020, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, în urma perchezițiilor efectuate, au dispus reținerea inculpaţilor:

Croitoru Florin, agent de penitenciare în cadrul Penitenciarului Poarta Albă – Secția Exterioară Valu lui Traian, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, şi

C.V., persoană fără calități oficiale, pentru săvârșirea infracțiunii de  complicitate la luare de mită în formă continuată.

Probatoriul administrat în cauză până în prezent a relevat, că în perioada februarie – aprilie 2020, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul Croitoru Florin, agent de penitenciare în cadrul Penitenciarului Poarta Albă – Secția Exterioară Valu lui Traian, i-a solicitat unui martor, deținut în unitatea sus-menționată, și ulterior a primit în numele acestuia, prin intermediar, aproximativ 60 de pachete țigarete, o pereche de papuci, suma de 500 lei, și apoi, în aceeași perioadă de timp, a mai solicitat și a primit, bunuri vestimentare – trening, o pereche de pantofi – și un parfum, toate acestea pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu astfel încât să nu-l scoată la munci grele pe deținut, și să-i creeze un regim preferențial de muncă.

Advertisement

În caz contrar, agentul de penitenciare Croitoru Florin îi îngreuna voit situația deținutului, selecționându-l să-și desfășoare activitatea la ghena de gunoi.

Inculpatul C.V., intermediarul lui Croitoru Florin, a primit la data de 04.03.2020, suma de 500 lei, pe care Croitoru Florin, agent de penitenciare în cadrul Penitenciarului Poarta Albă – Secția Exterioară Valu lui Traian, i-o solicitase anterior martorului, cunoscând că această sumă este primită de Croitoru Florin pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu astfel încât să nu-l scoată la munci grele pe martor.

Ulterior, la data de 10.04.2020, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, C.V., tot în numele lui Croitoru Florin, a primit, bunuri vestimentare – trening, o pereche de pantofi – și un parfum, cu aceeași motivație ca suma de 500 de lei.

“Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi arestarea preventivă reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nici o situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie.

În cauză, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa a beneficiat de sprijinul Serviciului de Investigații Criminale și al Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, de sprijinul Direcției Generale Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, al Brigăzii de Operațiuni Speciale Constanța, și al Autorității Naționale a Penitenciarelor – Penitenciarul Poarta Albă.”, precizează Biroul de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions