Conecteaza-te cu noi

Actual

Un nou val de scumpiri. Prețul pâinii a crescut cu 29% față de aceeași perioadă a anului trecut

Published

on

Rata inflației rămâne la un nivel ridicat, de peste 15 procente, în ciuda prognozelor specialiștilor, care prevedeau o temperare a acesteia! Zahărul, uleiul și lactatele se mențin în topul scumpirilor, iar prognozele analiștilor nu sunt bune.

Cele mai recente date, publicate astăzi de Institutul național de Statistică, arată că preţurile de consum au crescut cu 0,3% într-o singură lună (ianuarie 2023, comparabil cu decembrie 2022). În ceea ce privește evoluția prețurilor în ultimul an, statistica oficială este una sumbră: pâinea s-a scumpit cu 25,86%, făina cu 30,68% iar legumele și conservele de legume cu 22,78%. De altfel, toate categoriile de produse au văzut creșteri de prețuri în procent de două cifre: Cartofii s-au scumpit cu 34,93%, uleiul cu 34,35% iar untul cu 33,72%.

Prețul laptelui a crescut cu 32,96%, cel al brânzei cu 30,93%, dar cea mai spectaculoasă creștere de prețuri a fost cea la zahăr – 63,37%. Consumatorii  de cafea au fost nevoiți să scoată mai mulți bani din buzunrae, întrucât acest aliment s-a scumpit cu 21% Carnea, scrie realitatea.net, alimentul atât de apreciat de români, s-a scumpit cu 17,3%

Per total, marfurile alimentare s-au scumpit cu 15% în ianuarie 2023, în comparație cu luna ianuarie a anului precedent. Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 11,8% iar serviciile cu 10,27% În ceea ce privește prețurile la energie, acestea au înregistrat creșteri între 16% și 28%. Prețul pentru gaze naturale a crescut cu 27,79% iar cel pentru energie electrică de 24,14%.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions