Conecteaza-te cu noi

Actual

Un pacient a luat foc pe masa de operație, în timpul unei intervenții chirurgicale

Published

on

Un grav incident a avut loc la Spitalul Județean din Timișoara. Un pacient a luat foc pe masa de operație, în timpul unei intervenții chirurgicale pentru extirparea unei tumori.

Potrivit jurnaliștilor de la Opinia Timișoarei, este vorba despre un bărbat în vârstă de 84 de ani, care a suferit arsuri la nivelul feței.

Și medicul care efectua operația a fost rănit ușor la mâini însă a reușit să stingă rapid focul și i-a acordat primul ajutor pacientului.

Intervenția chirurgicală la care era supus bărbatul a durat mai mult decât estimaseră medicii, așa că aceștia au decis să-l intubeze. În momentul în care i-au pus masca, s-a produs o flamă care a aprins oxigenul din jurul pacientului, în condițiile în care era aprinsă aparatura folosită la cauterizare.

Advertisement

Din fericire, arsurile suferite nu-i pun viața în pericol pacientului, însă acesta are nevoie de îngrijiri suplimentare.

Medicii au reușit să ducă la bun sfârșit intervenția chirurgicală pentru extirparea tumorii. Pacientul va rămâne sub supraveghere medicală pentru câteva zile, au precizat jurnaliștii de la Opinia Timișoarei.

O ancheta va stabili cu precizie cauzele incidentului.

”Cu privire la incidentul din data de 31 martie 2022, care a avut loc la un spital din Timișoara, în care un pacient a suferit arsuri pe corp în timp ce se afla într-o operație, azi, 01 aprilie 2022, polițiștii Secției 2 Poliție Timișoara s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt cât și a împrejurărilor care au dus la acest incident.”,  au transmis reprezentantii Poliției Timiș.

Foto: Ilustrativ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions