Conecteaza-te cu noi

Actual

Un polițist a fost AGRESAT în localitatea Poarta Albă

Published

on

În cursul zilei de ieri,  22 august a.c., în jurul orei 19.20, polițiști din cadrul Secției 4 Rurală Medgidia au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, de 47 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se afla pe o stradă din localitatea Poarta Albă, a fost agresat fizic de către un alt bărbat.

Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind identificat apelantul, care prezenta urme superficiale de agresiune. Acesta nu a dorit intervenția unui echipaj de ambulanță.

”Menționăm faptul că bărbatul de 47 de ani este polițist și se afla în timpul liber în momentul producerii incidentului.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Advertisement

Update: Potrivit Clubului Sportiv Medgidia, scandalul avut loc la prima etapă a Ligii a IV-a de fotbal, în care s-au întâlnit echipele CS Medgidia și Poarta Albă.

”Scene incredibile s-au petrecut aseară la prima etapă a Ligii a IV-a de fotbal, dintre CS Medgidia și Poarta Albă.
Meciul din deplasare pentru care fotbaliștii noștrii au plecat foarte motivați să câștige, a căpătat o altă întorsătură. Gelu Hampu, antrenorul CS Medgidia a fost agresat de un spectator, iar la finalul partidei alți doi suporteri ai Medgidiei au fost efectiv culcați la pâmânt de un alt individ din tribuna adversarilor.”, au postat reprezentanții clubului pe pagina oficială de facebook.
Unul dintre suporterii agresați este polițist la Medgidia.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions