Conecteaza-te cu noi

Actual

Un pompier aflat în timp liber a fost primul care a intervenit la incendiul din Lumina

Published

on

În urmă cu puțină vreme, reprezentanții Biroului de comunicare al ISU Constanța au transmis un comunicat de presă prin care au informat că un pompier aflat în timpul liber a intervenit pentru salvarea unor persoane din curtea unui depozit de mobilă care a luat foc în comuna Lumina.

Iată ce au menționat pompierii constănțeni:

”Un incendiu puternic a izbucnit, în această după amiază,  într-un depozit de mobilă din localitatea Lumina. La început, se putea vedea un fum negru, dens, apoi flăcări înalte. Un pompier aflat în timpul liber a fost primul care a intervenit.

”Am sesizat fumul foarte dens și negru și am sunat imediat în Dispecerat. Am oprit mașina și am fugit până acolo pregătit să intervin. Ulterior, au ajuns și colegii mei de pe SMURD. Eram toți în curte, împreună cu două persoane mai în vârstă în stare de șoc. La un moment dat, mi-am ridicat privirea: ardea acoperișul iar flăcările erau foarte aproape de linia de tensiune medie, 3,80 cred că era. Mi-am dat seama că se va topi și va cădea peste noi. Am țipat la ei și i-am scos pe toți afară din curte. Nici n-am ieșit bine pe poartă, căci inevitabilul s-a produs. Am avut noroc.“, a povestit plutonierul major Marian Popescu, comandant de echipaj în cadrul Detașamentului de Pompieri Constanța-Palas.

Advertisement

Subofițerul a sunat imediat la centrul operațional al ENEL și a cerut întreruperea alimentării cu energie electrică. De asemenea, a furnizat informații importante echipajelor de intervenție care au condus la limitarea efectelor negative ale incendiului dar și la împiedicarea extinderii acestuia către locuințele din vecinătate.

”Intervenția pompierilor a fost îngreunată de vântul care sufla cu putere și care îndrepta flăcările spre casele din apropiere. În plus, focul era întețit și de multitudinea de materiale combustibile solide depozitate în curte. Am identificat și o altă cale de acces și i-am anunțat pe colegi astfel că au putut încercui practic zona pentru a lupta cu flăcările din mai multe unghiuri“, a povestit Marian.

Pompierii militari s-au luptat cu flăcările și cu materialele din PVC care ardeau mocnit mai bine de două ore. Au ars materiale lemnoase și un atelier în care se făcea mobilă, suprafața afectată fiind de peste 300 metri pătrați.

În urmă cu un an, aflat tot în timpul liber, subofițerul, împreună cu un alt coleg, au scos dintr-o casă în flăcări două persoane.

”Atunci am intrat alături de colegul meu în casa cuprinsă de flăcări și plină de fum. Am găsit o femeie în vârstă. Ne-a spus că și soțul ei era în casă, dar nu știa unde anume. Am scos-o pe ea, am dus-o undeva unde era în siguranță, apoi am intrat iar și l-am căutat pe soțul ei. L-am găsit. Era plin de arsuri, inconștient. L-am scos greu, cu mare grijă să nu îi provocăm și mai mult rău”,  a menționat subofițerul.

Advertisement

Marian s-a interesat multă vreme de starea de sănătate a bărbatului pe care l-a scos din flăcări. A aflat că a fost, timp de trei luni, în comă indusă și că a fost un miracol că a supraviețuit. Un miracol care nu ar fi fost posibil dacă cei doi pompieri ar fi avut chiar și o secundă de ezitare.

Există un erou în fiecare dintre noi!”

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions