Conecteaza-te cu noi

Actual

Un primar din județul Constanța cheamă credincioșii, în ziua de Paște, în curtea bisericii să ia pască și Lumina Sfântă

Published

on

Anul acesta, de Paște, credincioșii nu mai pot merge să se roage în biserică. Ordonanțele militare din perioada stării de urgență din România interzic adunările publice și aici sunt incluse și slujbele la care pot participa enoriașii. Așa se face că, de Paște, credincioșii se vor ruga de acasa, nu ăși vor putea vizita rudele și nici nu pot merge la plimbare, la iarbă verde ori la grătar în mijlocul pădurii.

În județul Constanța, un primar îi cheamă pe credincioși în dimineața de Paște, în curtea bisericii pentru a lua pasca sfântă. Sunt impuse condiții! Toți cei care vor merge la biserică, vor trebui să respecte prevederile Ordonanței militare, să păstreze distanța socială impusă și să evite contactul cu ceilalți cetățeni. Activitatea urmează să aibă loc în comuna constănțeană Ciobanu. Primarul Tudorel Gurgu a scris pe contul său de Facebook faptul că a discutat cu preotul paroh al bisericii din localitate și au decis să împartă Pasca Sfântă și Lumina Învierii în curtea bisericii în aer liber, în ziua de Paște, de la ora 8.30.

sursa foto: Gurgu Primar / Facebook

Iată mesajul complet al primarului Gurgu așa cum a fost el postat în mediul online:

Având în vedere, măsurile impuse de actuala situație de urgență, am decis împreună cu Preotul Paroh Florin Grigore. Pasca Sfințită de Sfintele Paști și Lumina Invierii să fie oferite locuitorilor din comuna noastră, duminică în ziua de Paște, dimineață în fața bisericii, în aer liber, începând cu ora 8.30.
Vă solicităm pe această cale să respectăm cu toții regulile impuse în situația de urgență respectiv, păstrarea unei distanțe de 2 metri între persoane, evitarea contactului și un comportament civilizat.
Persoanele izolate nu pot participa.
În cazul nerespectării acestor condiții, vom opri această acțiune.
Vă dorim sărbători cu pace, sănătate și bucurie alături de cei dragi.
Hristos a înviat, așa să ne ajute Dumnezeu.
PUTERNICI ÎMPREUNĂ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions