Conecteaza-te cu noi

Actual

Un recidivist liberat recent din penitenciar, reținut pentru șantaj! Vezi de făcuse

Published

on

În cursul zilei de ieri, 12 decembrie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale al Poliției municipiului Constanța au realizat un flagrant, în zona Gării C.F.R. din Constanța, în urma unei sesizări primite de la o tânără, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Brăila, care primise amenințări de la un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din Constanța.

Respectivul bărbat îi ceruse persoanei vătămate, în mod insistent, întreținerea de relații sexuale, după ce discutaseră în prealabil pe o rețea de socializare. Flagrantul a fost realizat în jurul orei 14.00, iar în urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii constănțeni l-au reținut pe o perioadă de 24 de ore pe bărbat, care este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, fiind introdus în arestul IPJ Constanța.

La data de 13 decembrie a.c., polițiștii constănțeni îl vor prezenta în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Bărbatul în cauză este recidivist, fiind liberat din penitenciar la data de 23.10.2018, după ce fusese condamnat la 2 ani închisoare cu executare pentru comiterea unei alte infracțiuni de șantaj.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions