Duminică, 26 noiembrie, în jurul orei 16.55, polițiștii Poliției municipiului Mangalia – Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Castanului din comuna Limanu s-a produs un accident de circulație.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 49 de ani, a condus un autoturism și a pierdut controlul direcției, lovind gardul unui imobil.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Foto: Ilustrativ