În această dimineață a avut loc un accident rutier în județul Constanța. Un șofer beat s-a răsturnat cu mașina în localitatea General Scărișoreanu, comuna Amzacea. La fața locului au intervenit salvatorii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj SMURD și o ambulanță.
A fost găsit un conducător auto conștient, cooperant, care a fost transportat la spital.
Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța:
La data de 21 septembrie a.c., în jurul orei 7.15, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că, pe D.J. 392, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 64 de ani, ar fi condus un autoturism, ar fi pierdut controlul direcției și s-ar fi răsturnat în afara părții carosabile.
În urma accidentului rutier, acesta a fost ușor rănit.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, acesta a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Foto: Ilustrativ