Ieri, 22 ianuarie, în jurul orei 18.20, polițiștii constănțeni au constatat o infracțiune la regimul rutier.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Mihail Kogălniceanu au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 2A, între localitățile Nicolae Bălcescu și Dorobanțu, a avut loc un accident rutier (tamponare), între un camion și un autoturism.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul din dotare, iar în cazul conducătorului camionului au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.
”Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.”, a precizat Cătălina Marian, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.
Foto: Ilustrativ