În cursul nopții trecute, un bărbat s-a proptit cu mașina într-un parapet de protecție. Acesta a fost transportat la spitalul județean Constanța.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, la data de 28 ianuarie a.c., în jurul orei 4.20, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN22, în comuna Lumina, s-a produs un accident rutier.
Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat, de 26 de ani, nu a adaptat viteza la configurația drumului, respectiv o curbă deosebit de periculoasă la stânga, și a intrat în coliziune cu parapetul de protecție.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului autoturismului.
”Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Testul pentru prezența în organism a substanțelor psihoactive a fost negativ.”, a precizat Cătălina Marian, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto: Ilustrativ