Conecteaza-te cu noi

Administratie

Un șofer, sancționat de Poliția Locală din Constanța cu 2.600 de lei

Published

on

masina stefan cel mare

Un șofer a fost sancționat de Poliția Locală din Constanța pentru că a pătruns cu mașina pe strada Ștefan cel Mare pe o zonă cu pavele destinată traficului pietonal. Totodată, autoritatea locală spune că șoferul a deteriorat cu autovehiculul și sistemul de irigare a unei casete florale situate în zona unui magazin agroalimentar.

„În referire la imaginile apărute în spațiul public cu privire la un autovehicul care a circulat pe str. Stefan cel Mare pe o zonă cu pavele destinată traficului pietonal, precum și deteriorarea sistemului de irigare a unei casete florale situate în zona Carrefour, facem precizarea că polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală aveau cunostintă de aceste aspecte încă din ziua săvârșirii faptelor.

Astfel, în urma verificărilor efectuate în zona au surprins pe camerele de supraveghere autovehiculul în cauză.

Persoana responsabilă a fost sancționată contravențional cu amenzi în valoare de 2600 lei, conform prevederilor HCL Constanța nr. 77 privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța pentru circulația cu autovehiculul pe o zonă amenajate cu pavele destinate traficului pietonal, pentru circulația cu autovehiculul pe o casetă florală, precum și pentru murdărirea domeniului public.

Advertisement

Referitor la distrugerea sistemului de irigare, se vor percepe despăgubiri civile, calculate de serviciile de specialitate ale Primăriei Constanta, în baza documentului de constatare de la momentul savârșirii contravenției.

Este important să subliniem că polițiștii locali monitorizează în permanență întreaga rază administrativ-teritorială a municipiului Constanța și iau măsuri împotriva celor care încalcă legislația în vigoare.

În contextul prevenirii și combaterii faptelor de natură contravențională și penală, sprijinul comunității este esențial.

Apreciem spiritul civic al cetățenilor și îi îndemnăm să ne semnaleze în continuare orice fapte care contravin normelor legale în vigoare la numerele de telefon 0241.484.205 și 0341/922 sau pe adresa de e-mail politia.locala@primaria-constanta.ro.

În situația în care cetățenii dețin date ori alte informații ce pot conduce la identificarea unor persoane ce afectează bunurile publice, acestea pot fi puse la dispoziția polițiștilor locali pe căile de comunicare specificate, urmând a fi întreprinse măsurile ce se impun.“, informează Primăria.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions